Jurnalul.ro Ştiri Justitie Kovesi la Euronews: În România, independenţa justiţiei a fost afectată constant

Kovesi la Euronews: În România, independenţa justiţiei a fost afectată constant

Laura Codruța Kovesi a declarat, într-un interviu pentru Euronews, că există corupție în toate țările, nu doar în cele din UE. Despre corupția din România, procurorul șef european a spus că independența justiției a fost afectată constant, prin atacuri și modificări legislative.

În interviul acordat postului Euronews, procurorul-şef european, Laura Codruţa Kovesi, a spus că fenomenul corupţiei există aproape peste tot, iar amploarea acestuia depinde de nivelul de implicare al autorităţilor locale.

Răspunzând în limba română la întrebările jurnalistului, fosta şefă a DNA a precizat că, odată operaţional, Parchetul European va avea ca atribuţii investigarea şi angajarea urmăririi în justiţie pentru fraude legate de bugetul UE, instituţia urmând să devină una care va schimba fundamental modul în care au fost cercetate până acum aceste fraude financiare şi infracţiunile de criminalitate organizată.

Pentru moment însă, activitatea instituţiei pe care Kovesi o conduce este blocată de Malta, micul stat european ce nu a oferit până acum vreun candidat eligibil pentru instituţia europeană.

„Din decembrie, tot procesul a fost amânat. (…) Fără procurori europeni, nu putem avea un colegiu, iar fără acesta nu avem reguli procedurale şi un cadru normativ cu care ar trebui să funcţioneze Procuratura europeană”.

Procurorul european a vorbit şi despre statele care au refuzat să facă parte din organismul european, respectiv Ungaria, Polonia, Suedia, Danemarca şi Irlanda.

„Vom cerceta anumite infracţiuni comise în legătură cu aceste state membre, cu cetăţenii săi sau pe teritoriul acestor state membre. În plus, vom coopera cu autorităţile acestor state şi vom aplica instrumentele de cooperare judiciară disponibile în prezent", a spus procurorul european.

Întrebată de corupţia din România după ce a părăsit DNA, Laura Codruţa Kovesi a spus că îi este greu să comenteze ce se întâmplă la Direcţia Anticorupţie, la doi ani după ce a plecat din fruntea instituţiei. Totuşi, procurorul e de părere că „independenţa justiţiei a fost afectată constant prin atacuri şi modificări legislative".

De asemenea, Kovesi a mai spus că după ce vor fi demarate investigaţiile antifraudă la nivelul UE, se aşteaptă la atacuri, dar susţine că e pregătită pentru orice.

„Mă aştept să văd atacuri împotriva instituţiilor şi procurorilor noştri, dar cred că experienţa mea anterioară a fost o pregătire bună pentru ceea ce va urma. Sunt sigură că vom forma o echipă foarte bună împreună cu toţi procurorii europeni, nu voi fi singură în această luptă. (...) Sunt sigură că vor urma atacuri, dar sunt pregătită şi sunt convinsă că şi colegii mei vor fi gata".

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Laura Codruţa Kovesi
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri