Jurnalul.ro Ştiri Externe Kremlinul trimite 400 de mercenari pentru a-i asasina pe Zelenski și pe membrii guvernului de la Kiev

Kremlinul trimite 400 de mercenari pentru a-i asasina pe Zelenski și pe membrii guvernului de la Kiev

de Şerban Mihăilă    |   

Peste 400 de mercenari ruși din „Grupul Wagner”, temuta armată privată de mercenari condusă de oligarhul Evgheni Prigajin, un apropiat al președintelui Vladimir Putin, au fost aduși din Africa pentru a-i asasina pe liderul ucrainean, Volodimir Zelenski, și pe alte oficialități guvernamentale de la Kiev, în frunte cu premierul țării, scrie publicația „The Times”. Cu doar două zile în urmă, unitatea de elită a președintelui cecen, Ramzan Kadîrov, ar fi fost aruncată în aer de rachetele ucrainenilor, în timp ce se îndrepta spre Kiev cu același obiectiv.

Renumiții mercenari ruși din „Grupul Wagner”, care au participat la numeroase misiuni internaționale, fiind considerați „armata din umbră” a Rusiei, au fost aduși din Africa în urmă cu cinci săptămâni pentru a-i asasina pe Zelenski și alte 23 de oficialități guvernamentale ucrainene., susține „The Times”, cel mai vechi ziar din Marea Britanie.

Conform sursei citate, agenții extrem de bine pregătiți așteaptă undă verde de la Kremlin pentru a ataca. Pe lângă Zelenski, pe lista neagră primită de mercenari se află, de asemenea, premierul Ucrainei, întregul cabinet, primarul Kievului Vitali Klitschko și fratele său Vladimir - ambii campioni de box care au devenit figuri emblematice pe frontul din capitală.

Ordinul ar fi sosit direct de la Vladimir Putin, care și-ar fi propus să elimine rapid administrația Zelenski și să instaleze la Kiev o conducere-marionetă.

Potrivit cotidianului britanic, armatei private conduse de oligarhul Evgheni Prigajin, supranumit „bucătarul lui Putin”, i s-a oferit o sumă uriașă pentru a începlini această misiune. Prezenţa mercenarilor Wagner a fost semnalată până acum în Ucraina, în Siria şi în țări din Africa. Potrivit unor jurnaliști și organizaţii neguvernamentale, Moscova folosește „Grupul Wagner” pentru misiuni în străinătate, deși Kremlinul neagă orice legătură între stat și această organizație militară.

Deocamdată, planurile „Grupului Wagner” sunt în așteptare, din cauza măsurilor draconice impuse în Kiev de administrația centrală, care a declarat stare de asediu. Administrația Zelenski a ordonat, între altele, ca toată lumea să stea în case pentru ca militarii ucraineni să poată căuta pe străzi sabotori ruși și eventuale forțe ostile. Cetățenii au fost avertizați că riscă să fie "lichidați" dacă sunt văzuți afară în timpul orelor de interdicție, deoarece se poate presupune că sunt inamici.

O altă sursă a publicației britanice a dezvăluit că asasinilor li s-a spus să amâne aplicarea planului, în timp ce Putin poartă „discuții de pace” cu Zelenski în această săptămână. Mercenarii ar fi fost informați însă că liderul de la Kremlin nu dorește să ajungă la o înțelegere, catalogând întâlnirea de la granița cu Belarus drept o simplă „fumigenă”.

O altă sursă familiarizată cu activitățile „Grupului Wagner” a declarat pentru „The Times” că între 2.000 și 4.000 de mercenari au sosit de fapt în Ucraina încă din ianuarie, dar cu misiuni diferite.

Unii au fost trimiși în regiunile controlate de rebeli în Donețk și Lugansk, din estul țării. Cei peste 400 de mercenari însărcinați cu eliminarea lui Zelenski s-ar fi îndreptat spre Kiev, din Belarus.

Potrivit publicației britanice, mercenarii ar fi fost informați despre planurile lui Putin privind Ucraina încă din decembrie, anul trecut, cu mult înainte ca armata rusă să afle despre intențiile Kremlinului. Surse din rândul mercenarilor ar fi dezvăluit că soldați și generali ai armatei s-ar fi temut să se opună planurilor de invazie, iar mai mulți ar fi fost executați pentru că ar fi făcut acest lucru.

Pe urmele lui Zelenski

Conform surselor citate de ziarul britanic, grupul îi urmărește pe Zelesnki și pe membrii administrației sale prin intermediul telefoanelor mobile, susținând că știu în permanență unde se află aceștia.

Potrivit experților militari, „Grupul Wagner” este foarte eficient pentru că este greu de localizat. „Pot să apară din umbră, să facă lucruri foarte violente și apoi să dispară din nou, fără să fie evident cine a fost responsabil. Ei nu au legături directe cu guvernul rus și, prin urmare, sunt plauzibil de negat”, a afirmat Sir Richard Barrons, fost comandant militar britanic, citat de „The Times”.

Cecenii au eșuat

Rusia și Cecenia au primit o lovitură de proporții, atunci când, zilele trecute, un convoi al forțelor speciale cecene, trimis pentru a-l asasina pe Zelenski, a fost aruncat în aer, anunța, ieri, ediția online a publicației „Daily Mail”. Printre cecenii lichidați s-ar fi numărat un general de temut, apropiat al președintelui Ramzan Kadîrov.

Unitatea militară cecenă - renumită pentru violența și abuzurile sale contra drepturilor omului – ar fi fost anihilată, după ce convoiul său, de 56 de tancuri, ar fi fost aruncat în aer lângă Hostomel, la nord-est de Kiev, de tiruri de rachete ucrainene, chiar în a doua zi a desfășurării cecenilor pe teritoriul Ucrainei.

Subiecte în articol: Volodimir Zelenski
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri