Jurnalul.ro Timp liber Kurban Bayram 2025: Tradiție, credință și generozitate

Kurban Bayram 2025: Tradiție, credință și generozitate

de Andreea Tiron    |   

În perioada 6–9 iunie 2025, comunitățile musulmane din România, în special cele din Dobrogea, celebrează Kurban Bayram (Eid al-Adha), una dintre cele mai importante sărbători islamice.

Semnificația religioasă și tradițiile Kurban Bayram

Kurban Bayram este o perioadă de reflecție spirituală și solidaritate. Credincioșii participă la rugăciuni speciale la geamie, urmate de sacrificarea unui animal (oaie, berbec sau vită), conform tradiției. Carnea este împărțită în trei părți: una pentru familie, una pentru prieteni și vecini, și una pentru persoanele nevoiașe. 

În Dobrogea, copiii merg din casă în casă, urând „Un Bayram fericit!” și sărutând mâna celor în vârstă, fiind răsplătiți cu dulciuri, precum baclavale. Gospodinele pregătesc mâncăruri tradiționale din carnea sacrificată, iar vizitele la cimitir pentru a cinsti memoria celor dragi sunt obișnuite.

Kurban Bayram în România: Tradiții și obiceiuri

În România, Kurban Bayram este sărbătorit cu respectarea tradițiilor islamice. Musulmanii participă la rugăciuni speciale și sacrifică animale, împărțind carnea conform obiceiului. Copiii colindă vecinii, primind dulciuri și urând „Kurban Bayram Mubarek Olsun”. 

Comunitățile musulmane din Dobrogea, precum cele din Medgidia, Techirghiol și Ovidiu, păstrează tradițiile transmise din generație în generație, adaptându-le la contextul actual. 

Kurban Bayram este o sărbătoare deosebită pentru musulmani, marcând un moment de credință, solidaritate și generozitate. Tradițiile și obiceiurile asociate acestei sărbători contribuie la întărirea legăturilor comunitare și la păstrarea identității culturale.

Mesajul Muftiatului Cultului Musulman în România

Comunitatea musulmană celebrează vineri, 6 iunie 2025, prima din cele patru zile de Kurban Bayram, una dintre cele mai importante sărbători din calendarul islamic, care se sărbătorește în luna Zilhigge, ultima lună din calendarul islamic.

Este Sărbătoarea Sacrificiului – Eid al Adha, o sărbătoare cu semnificaţie comemorativă, care amintește lumii de credința neclintită a profetului Ibrahim (Avraam), de valori precum empatia și respectul reciproc.

Kurban Bayramul este un bun prilej pentru orice credincios musulman fie mai atent la nevoile semenilor săi, să îi ajute pe cei aflați în dificultate și să se bucure de prezența celor dragi.

În prima zi de Kurban Bayram, după ce participă la slujba religioasă oficiată în lăcașurile de cult, credincioșii musulmani sacrifică animale a căror carne o împart celor posibilități materiale reduse.

Specific Sărbătorii de Kurban Bayram este și pelerinajul la locurile sfinte ale religiei islamice, pelerinaj care reface drumul Profetului Muhammed (PbuH) de la Mecca, Valea Mina, pe Muntele Arafat, Muzdalifa şi Medina. An de an, la pelerinaj participă milioane de credincioși musulmani din întreaga lume, acesta fiind, de altfel, unul din cei cinci stâlpi ai Islamului și o îndatorire a oricărui credincios musulman.

Cu prilejul Sărbătorii Sacrificiului, muftiul Muurat Iusuf, Șeful Cultului Musulman din România, adresează tuturor credincioșilor musulmani din România următorul mesaj:

„Stimați membri ai comunității,

În numele meu personal și în numele instituției pe care o reprezint, vă urez să vă bucurați de cele patru zile de sărbătoare în liniște, alături de familie și prieteni, să fiți bucuroși și împliniți, empatici cu cei din jur, să oferiți celor nevoiași nu doar tradiționalul Kurban, ci și speranță și încredere. Să rămânem uniți, să ne prețuim înaintașii și să deschidem orizonturi noi pentru copiii noștri!

Să ne rugăm ca acțiunile noastre să fie primite și ca fiecare gest de binefacere să deschidă porțile către o lume mai dreaptă, mai unită și mai milostivă.

Kurban Bayram fericit tuturor!

Kurban Bayramîmîz Qayîrlî bolsîn!

Kurban Bayramınız mübarek olsun!

Eid al Adha Mubarak!”

Respectând, tradiţia, Muftiul Muurat Iusuf va oficia Marea Rugăciune Comună (Bayram Namazi), vineri, 6 iunie 2025 de la ora 04:50 la Geamia Noua de lângă noul cimitir musulman din municipiul Medgidia.

Subiecte în articol: kurban bayram
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri