Autorităţile kurde au anunţat evadarea a aproape 800 de străini, rude ale jihadiştilor din gruparea teroristă Stat Islamic, din tabăra de refugiaţi Ain Issa, din nordul Siriei, unde în apropiere au loc lupte între forţele kurde şi cele pro-Turcia.
Administraţia semiautonomă kurdă a informat în legătură cu fuga a 785 de rude ale jihadiştilor şi a dat precizat că tabăra Ain Issa nu dispune în prezent de gardieni. Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO, cu sediul la Londra) a anunţat că paznicii au părăsit tabăra şi că strămutaţii continuă să evadeze.
Într-o aparentă referire la rebelii sirieni sprijiniţi de Turcia, administraţia kurdă a transmis că mercenari au atacat tabăra, în care "elemente din Daesh" - acronimul în limba arabă pentru gruparea SI - au atacat paznicii şi au deschis porţile.