Jurnalul.ro Ştiri Social La Lonea, minerii s-au blocat în subteran

La Lonea, minerii s-au blocat în subteran

de Adrian Stoica    |   
Aproximativ 200 de mineri de la exploatarea de cărbune Lonea s-au blocat ieri-dimineaţă în subteran, nemulţumiţi de situaţia în care se află Complexul Energetic Hunedoara (CEH). Aceştia au ameninţat că sunt decişi să rămână în mină până când ministrul Energiei va veni să le spună care sunt planurile pentru salvarea complexului. „Starea de spirit a oamenilor este încinsă. Oamenii se tem de insolvenţa CEH şi de pericolul falimentului. Vedem falimentul la poarta minei”, a declarat preşedintele Sindicatului „Muntele” de la Mina Lonea, Vasile Păduraru.

Ministrul, la un seminar
În ciuda situaţiei tensionate din Valea Jiului, ministrul Energiei, Victor Grigorescu, nu şi-a modificat programul şi a participat ieri la un seminar pe teme de energie. De la Bucureşti, ministrul a ţinut să-i liniştească pe mineri, promiţându-le, cel puţin teoretic, că se va găsi până la urmă o soluţie. „Discuţiile legate de restructurarea CEH sunt complicate, însă în final se va ajunge la o soluţie”, a declarat ministrul Energiei, Victor Grigorescu.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri