Jurnalul.ro Timp liber Lady Gaga, Ștefan Bănică, Tom Jones, Gina Lollobrigida și Tarkan cântă la “Te cunosc de undeva!”

Lady Gaga, Ștefan Bănică, Tom Jones, Gina Lollobrigida și Tarkan cântă la “Te cunosc de undeva!”

Gala vedetelor din toate timpurile continuă sâmbătă, 25 noiembrie, de la ora 20.00, la Antena 1, într-o nouă ediție “Te cunosc de undeva!”, jurizată de Ozana Barabancea, Andreea Bălan, Andrei Aradits și Aurelian Temișan și prezentată de Alina Pușcaș și Cosmin Seleși. O ediție în care se va cânta în turcă, ebraică, spaniolă, engleză și în limba română.

Sâmbăta aceasta, Lidia Buble va avea de dus la bun sfârșit o transformare grea și extrem de spectaculoasă, căci o va imita pe fenomenala Lady Gaga, Julie Mayaya și baletul “Te cunosc de undeva!” vor pune în scenă super-piesa „Despacito”, avându-l în rolul principal pe Luis Fonsi, în timp ce Adriana Trandafir o va întruchipa o divă a filmului european, unica Gina Lollobrigida.

Sebastian Muntean va fi un turc energic născut în Germania, carismaticul Tarkan, Anisia Gafton îi va invita pe toți la dans și distracție, transformată în juratul de la XFactor, Ștefan Bănică, pe când Cezar Ouatu va imita un personaj inedit, un câștigător din trecut al Eurovisionului, israelianul Izhar Cohen.

CRBL va fi pentru o seară Puiu Codreanu și va cânta “Bată-l norocul de birt”, acompaniat de taraful Silvian Voicu, Alin Pascal va interpreta hit-ul “Dance with me”, precum Debelah Morgan, iar Ramona Bădescu se va transforma într-un bărbat care a fascinat generații întregi de femei, Tom Jones.

Gala transformărilor va fi deschisă în forță, cu un moment special care-i va avea ca protagoniști pe Pepe, invitatul special al actualului sezon, și Julie Mayaya. Cei doi vor cânta o piesă de top, “This is love”, transformați în Will.I.Am și olandeza Eva Simons.   

Cine va reuși cea mai bună transformare a serii, telespectatorii Antenei 1 vor vedea sâmbătă, 25 noiembrie, de la ora 20.00, într-o nouă ediție a show-ului “Te cunosc de undeva!”.

Subiecte în articol: Te cunosc de undeva!
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri