Jurnalul.ro Ştiri Politică Lasconi, la depunerea candidaturii la prezidențiale: În 2024 putem termina ce am început în 1989

Lasconi, la depunerea candidaturii la prezidențiale: În 2024 putem termina ce am început în 1989

În 2024 putem termina ce am început în 1989, spune Elena Lasconi la depunerea candidaturii la prezidențiale. El afirmă despre Klaus Iohannis că este „un om a vrut cu tot dinadinsul să aducă la putere urmașii comuniștilor”.

„Sunt aici, în fața dumneavoastră și îi reprezint pe românii care de 35 de ani se simt trădați și păcăliți de această clasă politică. Sunt unul dintre milioanele de români care după Revoluția din 1989 și-a văzut de viață. Sunt unul dintre milioanele de români care după Revoluție s-a îndrăgostit, a adus pe lume un copil și a construit o carieră. Am crezut că e de ajuns să ne construim România noastră împreună cu familiile noastre, cu prietenii noștri, cu colegii noștri de muncă. Dar de fiecare dată când am ieșit din România noastră ne-am lovit de România lor. De fiecare dată când am ieșit din România noastră ne-am lovit de spitalele lor proaste, de școlile nemodernizate, de aroganța și fanfaronada lor. De 35 de ani ei au construit două Românii. O Românie în care ei au salarii speciale, pensii speciale, drepturi speciale. În cealaltă Românie suntem noi poporul. Noi care ne vedem de viețile noastre cu frică de Dumnezeu, cu respect față de lege și ei ne consideră cetățeni de mâna a doua”, spune Elena Lasconi.

Ea afirmă că este nevoie de „un nou contract social între stat și societate, un contract din care poporul să spună statului ce are de făcut și nu invers”.

„În 2024 putem termina ce am început în 1989. În 2024 putem începe să construim România la care au visat cei care au înfruntat gloanțele comuniștilor, România la care au visat golanii care au protestat pașnic în Piața Universității pentru că FSN a capturat această țară. Oare ce ar crede eroii de la Revoluție știind că această țară de 35 de ani este condusă de urmașii comuniștilor? Ce ar crede eroii de la Revoluție dacă ar ști că cel mai puternic partid politic îl are ca președinte de onoare pe Ion Iliescu, cercetat penal pentru crime împotriva umanității, niciodată judecat, niciodată condamnat? Oare ce ar crede Corneliu Coposu știind că blestemul României s-a înfăptuit și că FSN-ul este și de-a stânga și de-a dreapta a eșicherului politic? Peste două luni vom merge la vot. Și rezultatul ne va urmări cel puțin în următorii zece ani. În două luni, împreună, putem să ieșim din această fraudă morală a guvernării socialiste din ultimii 35 de ani. Această alianță dintre PSD și PNL a distrus însăși ideea de democrație, de competiție de idei, de viziuni distincte, politice. Și-au dat mâna pe sub masă și guvernează sub ochii unei prese din ce în ce mai puțin libere, cu ajutorul instituțiilor fragile și fragilizate”, adaugă Lasconi.

De asemenea, Elena Lasconi afirmă că „un om a vrut cu tot dinadinsul să aducă la putere urmașii comuniștilor”.

„Un om a vrut cu tot dinadinsul să-i aducă la putere pe cei care au furat Revoluția din 1989, pe cei care au organizat mineriadele și pe cei care ne-au umilit pe data de 10 august 2018. Un om a vrut cu tot dinadinsul să aducă la putere cel mai corupt partid din România. Acel om se numește Klaus Iohannis. Noi la USR nu suntem perfecți, de asta vă asigur. Dar pot să vă asigur că ascultăm întotdeauna vocea oamenilor. Sunt astăzi aici pentru a vă vorbi despre un proiect de țară care pentru prima dată pune poporul înaintea statului. Poporul să-i spună statului ce are de făcut și nu invers. Sunt aici pentru a vă vorbi despre un proiect de țară în care elevii și profesorii să fie înaintea baronilor din educație. Sunt aici pentru a vă vorbi despre un proiect de țară în care pacienții și medicii sunt puși înaintea baronilor din sănătate. Sunt aici pentru a vă vorbi despre un proiect de țară în care cetățenii sunt puși înaintea statului. Sunt aici și pentru a vă vorbi despre următorul lucru. Dacă România va fi condusă de oameni onești, cu siguranță vom avea mai multe beneficii în apartenența noastră la Uniunea Europeană și NATO. Sunt aici pentru a vă spune că este pentru prima dată în acești 35 de ani în care puteți vota un om care nu face parte din sistemul corupt al acestei țări. Sunt aici pentru a vă spune că îmi doresc să construim o Românie în care să ne simțim bine și din care nu vrem să plecăm, o Românie pentru toți, nu doar pentru unii”, încheie Lasconi.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: Lasconi prezidentiale candidatura
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri