Potrivit Laurei Codruța Kovesi, Procuror General al României în timpul instrumentării Dosarului ICA și Procuror-șef al DNA în momentul în care dosarul a fost judecat la Curtea de Apel, arestarea judecătorului Mustață de către DNA s-a făcut, în realitate, pentru că SRI a aflat, „în cadrul monitorizării care s-a făcut”, că acesta vrea să tergiverseze Dosarul ICA.
„Arestarea judecătorului Mustață, a spus Kovesi referindu-se la Dosarul ICA, „a fost un moment important în acest dosar”. Mustață „a fost unul dintre judecătorii care, de-a lungul timpului, a tot tergiversat acest dosar”. (Afirmația lui Kovesi este o minciună. Judecătorul Mustață, și să fiu vrut, nu a apucat să „tergiverseze” Dosarul lui Voiculescu. Primul termen în Dosarul ICA la Curtea de Apel București – deci primul termen la care judecase Mustață fusese pe 7 martie 2014. Pe 29 aprilie 2014, Mustață a fost arestat).
Arestarea, a explicat mai departe, cu nonșalanță, Kovesi, s-a produs pentru că „în cadrul monitorizării care s-a făcut” „a rezultat că acest judecător, într-un fel, s-a antepronunțat la vremea respectivă pe judecarea acestui dosar, susținând în discuțiile cu terțe persoane, că dorește amânarea acestui dosar după data decembrie 2014. Deci, exista riscul ca acest judecător, dacă continua judecarea dosarului, să nu-l termine niciodată.”
Așadar, potrivit lui Kovesi, Judecătorul Mustață fusese urmărit de SRI și, ulterior, arestat de DNA doar pentru a se obține condamnarea lui Voiculescu”, a explicat Mugur Ciuvică.