Jurnalul.ro Ştiri Justitie Laura Codruţa Kovesi la Chişinău: Nu există nicio ţară ''curată de corupţie''

Laura Codruţa Kovesi la Chişinău: Nu există nicio ţară ''curată de corupţie''

de Redacția Jurnalul    |   

Procurorul-şef al Parchetului European (EPPO), Laura Codruţa Kovesi, a declarat, luni, că nicio ţară din Uniunea Europeană nu este "curată de corupţie" şi a subliniat că acest fenomen există peste tot.

În cadrul unei întâlniri cu studenţi de la Facultatea de Drept a Universităţii de stat din Republica Moldova, care vor fi viitori profesionişti din justiţie, oficialul european a vorbit despre importanţa luptei împotriva corupţiei şi oportunităţile oferite de aderarea la Uniunea Europeană (UE).

"Mesajul pe care am vrut să îl transmit este că, odată cu aderarea la UE, vor avea o şansă. Restul depinde de ei. Trebuie să muncească, să fie consecvenţi. (...) Nu există nicio ţară curată de corupţie. (...) Corupţia există peste tot. Am încercat să îi încurajez. Probabil nu am fost foarte populară când le-am spus că trebuie să muncească şi să înveţe, dar vor avea parte de sprijin, vor avea parte de îndrumare, vor avea acces la resurse materiale mai bune. Restul depinde de ei", a afirmat Kovesi.

Procurorul-şef al Parchetului European a salutat reformele din sistemul judiciar din Republica Moldova, subliniind progresele înregistrate în ultimii ani.

"Cred că se văd anumite schimbări pozitive. Nu pot decât să îi încurajez pe toţi procurorii, poliţiştii şi judecătorii din Moldova să îşi facă treaba. Nu cred că trebuie reinventat nimic. Nu contează care sistem este perfect, care legislaţie trebuie implementată sau adoptată. Până la urmă, dacă ne facem toţi treaba, lucrurile vor evolua în bine. (...) Fiecare să îşi facă treaba acolo unde este. Când vorbim de lupta cu corupţia, cu toţii trebuie să fim conştienţi că acesta este un fenomen care se întâmplă tot timpul. Nu putem să ne oprim, nu putem să luăm vacanţă, nu putem să greşim, nu putem să spunem 'Gata! Am rezolvat şi acum nu mai avem nimic de făcut'. Este ceva ce trebuie să se întâmple continuu. Şi, ca să ai rezultate în lupta cu corupţie, trebuie să ai un sistem de justiţie curat. (...) Lupta cu corupţia nu este doar responsabilitatea sistemului de justiţie. Întreaga societate trebuie să fie implicată", a subliniat Kovesi.

Laura Codruţa Kovesi urmează să aibă, luni, la Chişinău întâlniri cu preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, şi prim-ministrul Dorin Recean. De asemenea, Kovesi va participa la o reuniune a Platformei Anticorupţie, unde va avea un schimb de informaţii cu privire la combaterea corupţiei şi a criminalităţii organizate.

AGERPRES

Subiecte în articol: laura codruta kovesi tara corupţie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri