Jurnalul.ro Editoriale Laura Kovesi îi dă clasă lui NICOLAE CEAUȘESCU!

Laura Kovesi îi dă clasă lui NICOLAE CEAUȘESCU!

de Serban Cionoff    |   

S-au înșelat amarnic toți cei care au crezut că, după ce s-a năpustit asupra celor pe care(teoretic, măcar) îi putea numi ,,colegii din DNA’’ pentru a afla cine a făcut și cine a dat mai departe înregistrările care au provocat legitima revoltă a multor oameni de bună credință de pe mioriticele noastre meleaguri,Laura Kovesi, multilateral medaliata zeiță a anticorupției, ar fi făcut un pas în spate! Dimpotrivă, aflăm că,zilele acestea, domnia sa a trimis un mesaj – de înaltă valoare teoretică și practică, firește!- în care scrie negru pe alb că ,,în acest moment avem un cerc de suspecți și vom afla cine este vinovatul’’. După care, temându-se ca nu cumva avertismentul nu le-a dat, celor vizați, cele mai mari spasme și cele mai  profunde cutremurări, șef DNA revine și întărește menționând că s-ar referit la,,unul, una dintre curajoșii DNA care au înregistrat precum infractorii pe toți colegii care au participat la o ședință și s-au vândut apoi unor politicieni sau ziariști’’.

Ce ar trebui, așadar, să înțeleagă de aici obștea DNA-ului și, pe lângă ea, noi, capetele de locuitor? În primul rând, că, după ce se va termina cu interogarea martorilor, iar rezultatele testelor poligraf vor fi cetite cu plaivazul în mână de către însăși Laura Kovesi, vinovații nu vor mai avea nici-o scăpare. Mă rog, asta o știam dinainte, dar cred că înspre alte azimuturi bate vorba aprigei doamne. În opinia domniei sale, problema-problemelor nu este că ea însăși, șefa procurorilor DNA, le ordonă supușilor să spargă norma la capitolul dosare instrumentate pentru o anume categorie de subiecte-țintă, ci numai și numai aceea că asemenea ordine au scăpat de sub control și au apărut în spațiul public. Ba, încă au fost difuzate, comentate și sancționate , moralicește vorbind, de către opinia publică. De unde trebuie să înțelegem că nu numai ,,unul,una dintre curajoșii DNA’’ care a înregistrat discuția cu pricina, ci și jurnaliștii, canalele de televiziune- România TV și, imediat după aceea, Antena 3- care au difuzat înregistrările,precum și cei care le-au comentat,în scris sau în dezbateri televizate, sunt luați la ochi de către intransigenta doamnă.

Devine,așadar, evident faptul că, procedând de o asemenea manieră,  Laura Kovesi mută atenția de la fondul problemei- anchetele cu dedicație politică expresă pe care domnia sa le-a ordonat- la o chestiune colaterală și anume la găsirea cârtiței din sistem. Pe cale de consecință, nu cel care a ordonat creșterea numărului de dosare instrumentate pentru anumite persoane este cel care a greșit foarte grav, ci numai și numai cel care ,,a dat din casă’’. Contra cost sau nu, asta mai rămâne de discutat.

  Am folosit, mai înainte, referindu-mă la mesajul adresat de Laura Kovesi subalternilor săi din DNA, sintagma-șablon a limbii de lemn a epocii apuse- ,,înaltă valoare teoretică și practică’’-și vă asigur că am făcut-o deloc întâmplător. Am făcut trimiterea aceasta pentru că mi-am adus aminte de o zicere a lui Nicolae Ceaușescu potrivit căreia nu este de vină scriitorul sau ziaristul care critică un activist de partid atunci când greșește, ci, dimpotrivă, el, activistul de partid, este vinovat dacă greșește și își merită criticile scriitorului sau ale ziaristului. Ce-i drept, această foarte corectă afirmație a făcut-o, Nicolae Ceaușescu, în anii de început ai guvernării sale, în perioada de relativă, dar reală, deschidere, politică și culturală. Mai târziu, după funestele Teze din iulie 1971, nu au mai fost situații în care el să fi repetat-o. De unde putem deduce că,implicit, a și retractat-o pe cea de mai înainte.

 În schimb, iată că, acum, în anul 2017, Laura Kovesi, șefa DNA, purcede la o aprigă, înverșunată vânătoare de vrăjitoare. Căutând-de fapt, inventând - vinovatul/vinovații nu printre cei care au făcut din DNA un odios instrument al represiunii politice, al binomului, ci printre cei care au avut curajul să arate, românilor, care este adevărata față a acestei entități ce  se dovedește, tot mai mult,a fi un adevărat pericol la adresa siguranței naționale. 

Iată de ce spunem că, de data asta, Laura Kovesi îi dă clasă lui Nicolae Ceaușescu! Fiindcă dacă ,,Geniul Carpaților’’ nu a mai avut determinarea să mai spună, a doua oară, niște lucruri care au surprins la vremea lor, în schimb, neînfricata Laura Kovesi ne dovedește că nu are de gând să revină la cele declarate. Chiar dacă și aceste noi demersuri ale sale au provocat severe critici și categorice luări de poziție atât din partea unor marcante personalități ale lumii justiției, cât și ale societății civile.  Dar ce contează toate astea atâta vreme cât Laura Kovesi are o solidă determinare, așa încât ministrul justiției, Tudorel Toader, sub a cărui autoritate își desfășoară activitatea, nu consideră ,,oportună’’ schimbarea sa, iar președintele României, Klaus Iohannis, se declară ,,foarte mulțumit’’?!    

 Pe când o nouă coroniță, pentru neînfricata Laura Kovesi, domnilor jurați?...
                                           
      

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri