Există voci susţinătoare ale ideii că, fără o componentă boemă, lucrarea slujitorilor scenei, ai ecranului, ai arenei sportive riscă să fie doar o realizare de funcţionari conştiincioşi. Evoluează corect, dar nu apare o scăpărare de imaginaţie, care naşte o replică şi o mimică de ridicat spectatorii în picioare, nu se vede pe gazon un dribling, o pasă “oaţă” cu călcâiul, în stare să buimăcească adversarii şi să stârnească urale în tribune. Boema în lumea artiştilor, a sportivilor a dus la tunet de aplauze şi cor de bisuri. Există teoria că aceste momente de excepţie se alimentau şi din orele de taifasuri la un pahar de vin, la cântatul lăutarului pe strune cu o melodie de inimă albastră. Erau vestite nopţile de la cârciuma “Şarpele roşu”, unde depănau amintiri, rosteau vorbe de duh Ştefan Iordache şi Gigi Dinică, pe fundal auzindu-se Nelu Ploieşteanu: “Sunt vagabondul vieţii mele, măturător de praf de stele!”. În acele localuri, au devenit stâlpi de rezistenţă replicile lui Dinică: “Ţară mică, mese puţine” sau “Domnişoară, ai mâna aşa de rece, de-mi vine să te invit să strângi în palmă paharul meu cu vin de vară, să-l răceşti!”. Se zice că Dobrin n-ar fi bătut aproape singur echipa dinamovistă, răpindu-i titlul chiar pe stadionul din Ştefan cel Mare, dacă Gicu n-ar fi întârziat adesea la câte o masă cu suporterii în faţa sticlelor de ţuică de Piteşti, alintată “ochii lui Dobrin”.
Un mare talent, din păcate frânat cam la jumătatea realizării de vârf, Ionuţ Luţu, poreclit HagiLuţu, a fost mare amator de petreceri cu lăutari. Când îl transferaseră japonezii de la Craiova, Luţu a plătit biletele unor lăutari de of şi inimă albastră pentru a traversa globul să ajungă la Tokio şi să-i cânte de suflet. Povestirile lui Luţu au avut lipici teribil la spectatori, la colegii de fotbal. Instorisea Luţu cum fugea din cantonament. Când se însera de-a binelea, lua carnea din mâncarea de la cină într-un buzunar, căptuşit cu pungă de plastic, ascundea fripturica în tufişul de la intrarea în cantonament şi, când revenea noaptea târziu, le dădea câinilor porţia lui de carne, ca să nu latre. Totuşi, prea mult vin i-a luat prea repede dintre noi pe marii artişti Pintea şi Rauţchi.