Jurnalul.ro Ştiri Externe Lavrov consideră că afirmaţiile lui Zelenski demonstrează că "regimul" ucrainean este o "ameninţare"

Lavrov consideră că afirmaţiile lui Zelenski demonstrează că "regimul" ucrainean este o "ameninţare"

Administraţia Vladimir Putin a avertizat, vineri, asupra afirmaţiilor făcute de preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, care a cerut Alianţei Nord-Atlantice să lanseze "atacuri preventive" asupra Rusiei, Moscova considerând că declaraţiile arată "ameninţarea" reprezentată de "regimul" ucrainean.

"Ce trebuie să facă NATO? Să elimine posibilitatea ca Rusia să utilizeze arme nucleare. Înainte de toate, eu lansez un apel adresat comunităţii internaţionale, la fel ca înainte de 24 februarie: atacuri preventive, ca să ştie ce li se va întâmpla dacă le folosesc, nu invers, să aştepte atacurile nucleare ale Rusiei (...)", a declarat Volodimir Zelenski, joi, într-un discurs rostit prin videoconferinţă la Institutul australian Lowy. După afirmaţiile controversate, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei de la Kiev, Serghii Nikiforov, a susţinut că Zelenski s-a referit de fapt la acţiuni preventive care ar fi trebuit luate împotriva Rusiei înainte de invazia militară în Ucraina.

"Prin această declaraţie, Zelenski a oferit noi probe întregii lumi despre ameninţarea pe care o reprezintă regimul de la Kiev. Acesta este motivul pentru care a fost lansată o operaţiune militară specială, pentru a neutraliza aceste pericole", a reacţionat vineri Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, citat de cotidianul Le Monde.

Anterior, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a catalogat afirmaţiile preşedintelui Ucrainei drept "apeluri pentru lansarea unui nou război mondial, ale cărui consecinţe ar fi imprevizibile şi monstruoase".

Negocierile de pace dintre Ucraina şi Rusia sunt oprite de câteva luni, iar Administraţia de la Kiev a semnalat că nu le va relua până când nu se retrag trupele ruse de pe teritoriul ucrainean.

În plus, marţi, Volodimir Zelenski a exclus orice posibilitate de relansare a negocierilor de pace cu Rusia atât timp cât este la putere preşedintele Vladimir Putin. Volodimir Zelenski a emis un decret prezidenţial prin care a formalizat declaraţiile făcute imediat după ce Vladimir Putin a anexat regiunile ucrainene Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson. Zelenski afirmă că negocierile cu Vladimir Putin sunt "imposibile". "El nu ştie ce înseamnă demnitatea şi onestitatea. Prin urmare, noi suntem dispuşi să dialogăm cu Rusia, dar cu un alt preşedinte al Rusiei", a afirmat Zelenski.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Serghei Lavrov
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri