Solicitare faţă de care şeful diplomaţiei egiptene s-a arătat receptiv şi a dat asigurări că,în condiţiile în care acest punct de trecere, aflat sub controlul Egiptului şi al Israelului,în acord cu Uniunea Europeană, va deveni funcţional,excelenţa sa va acorda o atenţie prioritară solicitărilor cetăţenilor români. Asigurări care i-au fost transmise,cu o zi înainte, doamnei Luminiţa Odobescu şi de către ministrul de externe al Israelului, Eli Cohen,dar care, deocamdată, au rămas la stadiul de proiect.
Din păcate, aşa după cum a anunţat astăzi doamna ministru Luminiţa Odobescu, în momentul de faţă,negocierile între părţile implicate sunt în impas, ceea ce face ca tranzitul prin punctul de frontieră Rafah să nu poată fi efectuat. Situaţie în funcţie de evoluţia căreia celula de criză din MAE îşi va continua demersurile pentru evacuarea tuturor cetăţenilor români aflaţi în zonă.
Desigur, orice care are cunoştinţă despre ororile comise de Hamas şi de pericolul crescând pe care îl prezintă escaladarea conflictului din această zonă fierbinte pentru securitatea planetei, va înţelege că nu ne putem aştepta la minuni şi că trebuie să avem încredere în profesionismul şi în înţelepciunea diplomaţilor român implicaţi în aceste foarte dificile negocieri. În plus, noi, care am trăit în vreme când se înregistrau multiplele crize în acest areal geopolitic în urmă cu cinci sau chiar şase decenii, avem o serie de argumente pentru care considerăm că tratamentul nu totdeauna favorabil aplicat românilor aflaţi în Gaza, este de natură să contrarieze şi să nedumerească.
Mă refer faptul că, uneori, se uită prea uşor rolul României în dezamorsarea celor două crize care au zguduit această zonă în cea de a doua parte a secolului XX. În ordine cronologică, mă refer la „Războiul de şase zile” ( perioada 5-10 iunie 1967),atacul Israelului împotriva Egiptului, Siriei şi Iordaniei, la care, în urma comenzii Moscovei,statele membre ale Tratatului de la Varşovia au reacţionat rupând imediat relaţiile diplomatice cu Israelul. Excepţie făcând România!
Păstrez vie în memorie o anumită situaţie despre care mi-a povestit eminentul diplomat Mircea Nicolaescu, la acea vreme ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Egipt. Căruia, de la cel mai înalt nivel al puterii politice de la Bucureşti, i s-a cerut ca, în baza mandatului, să solicite o întâlnire cu şeful statului egiptean, Gamal Abdel Nasser şi îi să prezinte argumentele deciziei României de a îşi menţine relaţiile diplomatice cu Israelul. Decizie aspru criticată atât de către celelalte state membre ale Tratatului de la Varşovia, cât şi de către unele state din arealul aflat în conflict armat, la care România nu a renunţat rămânând singurul stat din aşa numitul „Sistem mondial socialist” care a menţinut relaţii diplomatice cu Israelul. „Cât timp am expus poziţia şi argumentele noastre- îşi amintea regretatul Mircea Nicolaescu- Nasser m-a ascultat cu atenţie dar fără a da semne că le-ar şi agrea. Dar, după ce am terminat, m-a luat de braţ, m-a condus la fereastră şi, privindu-mă în ochi, mi-a spus:-Eram sigur că nu mă va lăsa singur fratele meu, Ceauşescu!”
Peste zece ani, România va avea, din nou, un cuvânt greu de spus, diplomaţii noştri mediind,cu acelaşi înalt profesionism, negocierile finalizate prin semnarea Tratatului de pace Israel-Egipt în noiembrie 1977. Demers de înaltă valoare diplomatică apreciat în mod deosebit în Statele Unite ale Americii. ( Un bogat material documentar privind acest subiect a fost publicat,recent, pe pagina canalului Antena 3 CNN.)
Există,aşadar, o substanţială,vie, lecţie a memoriei arhivelor diplomatice care, mai presus de categoric negativul balast ideologic al epocii, trebuie recuperată şi valorificată prin relaţii consistente, reciproc avantajoase între România şi statele din Orientul Mijlociu şi,deopotrivă, cu Israelul. Relaţii care, după cum bine remarca aseară Victor Ponta în dialogul cu Răzvan Dumitrescu difuzat pe canalul Antena 3 CNN, au fost neglijate de multă vreme,aşa încât şi prelungita aşteptare a românilor captivi în enclava Gaza poate fi, şi ea, o consecinţă.