Jurnalul.ro Special Anchete Chirițoiu și-a angajat partenerii de afaceri ca să apere concurența

Chirițoiu și-a angajat partenerii de afaceri ca să apere concurența

de Ion Alexandru    |   

Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, și-a adus în subordinea sa, la instituția publică pe care o conduce, familia de prieteni, alături de care deține atât proprietăți imobiliare, dar împreună cu care a derulat și afaceri comerciale. Dan Vlaicu, fost vicepreședinte al Autorității Electorale Permanente, și soția acestuia, Carmen Mirela Vlaicu, fac parte din grupul de persoane despre care, într-un raport al Curții de Conturi pentru anul 2018, se precizează că nu s-au prezentat la serviciu, existând, în acest sens, suspiciuni de angajare fictivă. Bogdan Chirițoiu și familia Vlaicu au deținut părți sociale la două societăți comerciale și au în coproprietate un teren agricol în județul Ilfov. În aceeași zonă, Bogdan Chirițoiu deține un alt teren, în coproprietate cu Valeriu Turcan, soțul vicepreședintelui PNL și vicepremierului demis prin moțiune de cenzură, Raluca Turcan. Mai mult, din acționariatul uneia dintre companiile în care erau asociați Bogdan Chirițoiu și Dan Vlaicu, face parte și un alt vicepreședinte al Autorității Electorale Permanente, Marian Muhuleț, cel care, anul trecut, a fost susținut politic de către Partidul Național Liberal să preia, practic, conducerea acestei instituții. Iar Marian Muhuleț, la rândul său, figurează ca deținător de părți sociale într-o companie aflată în cercul de interese ale unui consilier al fostei președinte a Camerei Deputaților, actuală liberală Roberta Alma Anastase.

 

La începutul acestei săptămâni, “Jurnalul” a prezentat, în exclusivitate, pasaje din Raportul Curții de Conturi care a vizat activitatea Consiliului Concurenței în anul 2018. Acest raport conține informații din care rezultă că, în instituția condusă de Bogdan Chirițoiu, a existat sau există practica așa-numitelor “angajări ficitive”. Concret, documentul arată, în sinteză, că, din verificarea aspectelor semnalate prin petiții depuse la sediul Curții de Conturi, referitoare la existența unor potențiali angajați fictivi în instituție, “au rezultat unele neconcordanțe între pontajul electronic și foaia colectivă de prezență, documente de evidență a timpului efectiv lucrat, pe baza cărora se stabilesc și se acordă drepturile salariale cuvenite angajaților”. În consecință, arată raportul-sinteză, “s-au achitat unele drepturi salariale, în condițiile în care nu au fost respectate prevederile și procedurile legale privind evidența timpului efectiv lucrat”.

Precizam, de asemenea, că, la momentul când aceste aspecte erau investigate, la Senat au fost primite mai multe informări, în care se semnala faptul că 22 de persoane erau angajate la Consiliul Concurenței, însă, concret, acelea nu veneau la serviciu. “Jurnalul” a intrat în posesia acestei informări care structurează, în linii mari, două categorii de persoane aflate în această situație, dintre care o categorie aferentă primilor cinci ani de mandat ai conducerii instituției, precum și o altă categorie de persoane, regăsită la momentul la care această informare era adusă la cunoștința Senatului.

Potrivit acestei informări, pe lista cu pricina se regăsea, spre exemplu, o anume Carmen Mirela Vlaicu, angajată pentru o lungă perioadă la Consiliul Concurenței, pe funcția de consilier, al cărei soț, Dan Vlaicu, a lucrat la Autoritatea Electorală Permanentă. În perioada în care era salarizată de către Consiliul Concurenței, se arată în această informare, Carmen Mirela Vlaicu s-a aflat în concedii pre și postnatale aferente nașterii celor doi copii ai familiei. Ea a venit să lucreze la Consiliul Concurenței prin detașare de la o societate comercială la care avea încheiat contractul de muncă, pe un salariu de 400 de lei. La Consiliul Concurenţei, Carmen Mirela Vlaicu a fost încadrată la salarizarea oferită de această instituție de stat pentru postul deținut la Cancelaria președintelui Consiliului, iar conform raportului de informare, în perioada în care a funcționat pe acest post nu ar fi venit aproape deloc la serviciu. Ulterior, în locul Mirelei Vlaicu a fost încadrat soțul acesteia, Dan Vlaicu, acesta din urmă fiind salarizat pe un post la Direcția Administrare. Dan Vlaicu figurează pe lista persoanelor care nu se prezintă la serviciu, pusă la dispoziția Parlamentului.

 

Familia Vlaicu, asociată în firme cu Bogdan Chirițoiu

Ei bine, din datele furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, aflăm că, între președintele Bogdan Chirițoi și familia subalternilor săi Vlaicu (Dan și Carmen Mirela) există o relație de afaceri veche de cel puțin 13 ani. Documente oficiale arată că, în data de 18 aprilie 2007, ia ființă compania SC Creator Consulting SRL, care avea, la acel moment, ca obiect de activitate “Restaurante”, iar asociați și fondatori erau Marius Bogdan Chirițoiu, Marian Muhuleț și Dan Vlaicu, în timp ce actuala soție a acestuia din urmă, care se numea, la momentul respectiv, Carmen Mirela Savin, îndeplinea funcția de administrator.

Un alt document arată că, în data de 16 mai 2007, Dan Vlaicu decide să cesioneze cele 33,33% din părțile sociale deținute la SC Creator Consulting SRL către viitoarea sa soție, Carmen Mirela Savin. Aceasta din urmă rămâne ca asociat și administrator al societății până în data de 21 decembrie 2015, când decide să cedeze părțile sociale către un anume Neculai Grigoraș Georgian. Actualul președinte al Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a părăsit structura acționariatului în data de 20 mai 2009, când a cedat părțile sociale în favoarea tatălui său, un domn născut în anul 1939.

Iar legăturile de afaceri dintre cele două familii nu se opresc aici. Tot de la Registrul Comerțului primim date despre o altă companie, SC B.M.C. Consultants SRL (inițialele vin de la numele Bogdan Marius Chirițoiu), care a fost înființată de actualul președinte al Consiliului Concurenței la data de 21 mai 2005, societatea având ca obiect de activitate consultanța pentru afaceri și management. În 28 iulie 2004, în evidențele acestei companii apăreau doi asociați persoane fizice – Bogdan Marius Chirițioiu și Dan Vlaicu, iar, începând cu anul 2015, societatea a fost administrată de tatăl lui Bogdan Chirițoiu, Constantin. În 2008, SC B.M.C. Consultants SRL își completează domeniul de activitate cu închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate iar, la data de 20 mai 2009, Bogdan Chirițoiu decide să iasă din companie, cesionându-i, ca și în cazul celeilalte firme, părțile sociale tatălui său.

 

Împart și un teren în Ilfov

Dan Vlaicu, asociatul și subalternul lui Bogdan Chirițoiu, nu are doar o relație de afaceri cu președintele Consiliului Concurenței. Din declarațiile de avere depuse de Bogdan Chirițoiu, începând cu anul 2008, aflăm că acesta deține un teren cu suprafața de 1.500 de metri pătrați, în localitatea Mihăilești, județul Ilfov. Mai exact, 50% din această suprafață se află în proprietatea lui Chirițoiu, în timp ce 25% se afă în proprietatea lui Dan Vlaicu, iar alte 25 de procente se află în proprietatea lui Carmen Mirela Vlaicu (fostă Savin).

Numele lui Dan Vlaicu apare în documente oficiale ale statului român, începând cu anul 2005, de la debutul guvernării “portocalii” PD-PNL. Mai exact, în data de 24 februarie 2005, a fost emisă HG 117, prin care Cabinetul Tăriceanu a constituit Comitetul Interministerial pentru Coordonarea procesului de politici publice, comitet din care făcea parte Dan Vlaicu, în calitatea sa de atunci de consilier al ministrului pentru Coordonarea Secretariatului General al Guvernului. În data de 16 mai 2007, este emisă Decizia Prim-Ministrului nr. 115, prin care Dan Vlaicu este numit în funcția de secretar de stat și de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, funcție din care a fost destituit în 23 ianuarie 2009, printr-o altă Decizie semnată de premierul Emil Boc.

Un alt document interesant este Decretul prezidențial nr. 528 din 3 august 2012, când președintele interimar al României, Crin Antonescu, îl numea pe Dan Vlaicu în funcția de vicepreședinte al Autorității Electorale Permanente (AEP), pentru un mandat de 8 ani. Vlaicu a lucrat la AEP până în data de 4 aprilie 2016, când, printr-un alt decret prezidențial, cu numărul 361, emis de Klaus Iohannis, a fost eliberat din funcție, ca urmare a demisiei. Ulterior, așa cum am arătat deja, a înlocuit-o pe soția sa ca și consilier al lui Bogdan Chirițoiu, la Consiliul Concurenței.

Filiera Muhuleț – Anastase – contractele cu statul

Timp de patru ani, Dan Vlaicu, partener de afaceri al lui Bogdan Chirițoiu, a fost coleg în conducerea AEP cu celălalt partener de afaceri al aceluiași Bogdan Chirițoiu, Marian Muhuleț. Din arhiva Registrului Comerţului aflăm că Marian Muhuleț a deținut, de asemenea, acțiuni în cadrul unei alte firme, SC Leferman Consulting SRL, alături de o anume Iuliana Leferman, o persoană care a activat, până în anul 2009, la grupul parlamentar al Partidului Național Liberal. Iuliana Leferman apare ca asociat în cadrul unei alte societăți – SC Yellow Consulting SRL – alături de un anume Florin Mireanu, partener de afaceri a două personaje aflate în siajul fostului președinte al Camerei Deputaților, celebra Roberta Alma Anastase. Este vorba despre Ion Narcis Munteanu și Radu Mihai Onofrei.

Primul dintre ei, Ion Narcis Munteanu, a fost chiar consilierul parlamentar al Robertei Anastase și, conform Registrului Comerțului, este acționar în cadrul companiei SC Romactiv Business Consulting SRL. În perioada crizei financiare și a măsurilor de austeritate impuse de guvernarea Băsescu – Udrea – Boc – Anastase, SC Romactiv Business Consulting SRL a derulat cel puțin zece contracte finanțate din fonduri nerambursabile cu autorități publice controlate politic de Partidul Democrat Liberal. Unul dinte aceste contracte a fost derulat cu Ministerul Sănătății (525.600 de lei cu TVA). Ulterior, în perioada 2010-2013, firma în cauză a încasat de la Consiliul Local al Municipiului Toplița, Consiliul Județean Dâmbovița (controlat de baronul „găinar” Florin Popescu), Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri (condus de Adriean Videanu) sau Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (patronat de Elena Udrea) contracte grase, în valoare totală de 13,6 milioane de lei (3,4 milioane de euro). Cele mai importante contracte atribuite Romactiv Business Consulting SRL au fost cele încheiate cu ministerul păstorit de Adriean Videanu, totalizând aproximativ 8,8 milioane de lei.

Însă, de departe cel mai interesant contract încheiat de SC Romactiv Business Consulting SRL datează din 12 septembrie 2013, când, sub conducerea lui Bogdan Chirițoiu, Consiliul Concurenței contractează, prin licitație publică, servicii de consultanță în domeniul managementului de proiect finanțat din fonduri europene nerambursabile „Eficientizarea activității de aplicare a politicilor de concurență în raport cu politicile sectoriale”. Valoarea contractului se ridică la 99.500 lei fără TVA, iar una dintre firmele care au câștigat contractul este, coincidență, SC Romactiv Business Consulting SRL, adică firma controlată de fostul consilier al Robertei Anastase, Ion Narcis Munteanu. Comentariile sunt de prisos.


Propteaua politică Raluca Turcan

Bogdan Chirițoiu este coproprietar de terenuri imobiliare nu doar cu familia lui Dan Vlaicu, subalternul său consilier de la Consiliul Concurenței, ci și cu familia unuia dintre exponenții de forță ai PNL. Din declarațiile de avere ale lui Chirițoiu, rezultă că acesta deține, începând cu anul 2006, un teren în suprafață de 1.600 de metri pătrați în localitatea ilfoveană Gruiu, împreună cu fostul consilier prezidențial al lui Traian Băsescu, Valeriu Turcan, soțul actualului vicepreședinte PNL și vicepremier în Guvernul Orban, Raluca Turcan. Informația privind coproprietatea acestui teren se regăsește și în declarația de avere a Ralucăi Turcan.

Reamintim faptul că, în luna ianuarie a anului curent, Guvernul Orban a aprobat Ordonanța de Urgență nr. 6/2020, inițiată de însuși Bogdan Chirițoiu, care a modificat, printre altele, Legea Concurenței, în sensul că membrii Colegiului Consiliului Concurenței nu mai au limitate mandatele la un număr de unul, cu posibilitatea prelungirii o singură dată, ci, la terminarea mandatului de cinci ani, acesta poate fi prelungit. Chiar pe viață. Ordonanța cu pricina a intrat în vigoare, însă, conform surselor “Jurnalul”, urmează să primească o lege de respingere în Parlamentul României. Mandatul lui Bogdan Chirițoiu la conducerea Consiliului Concurenței expiră la finalul acestei luni.

Mai semnalăm faptul că, în primăvara anului trecut, partidele parlamentare au votat noua conducere a Autorității Electorale Permanente. PNL l-a susținut pentru această funcție pe Marian Muhuleț, partenerul de afaceri al lui Bogdan Chirițoiu și Dan Vlaicu, iar cea care a făcut anunțul referitor la această susținere a fost nimeni alta decât Raluca Turcan.

Familia unuia dintre consilierii lui Bogdan Chirițoiu, Dan Vlaicu, fost vicepreședinte AEP, a deținut acțiuni în firma președintelui Consiliului Concurenței. Mai mult, Chirițoiu și Vlaicu împart proporietatea unui teren în județul Ilfov

Tot în coproprietate cu Bogdan Chirițoiu mai deține un teren în Ilfov și soțul vicepremierului Raluca Turcan, al doilea om din Guvernul Orban. Executivul a emis, la începutul acestui an, un OUG prin care a fost modificată Legea Concurenței, în sensul ridicării interdicției pentru Chirițoiu de a mai obține un mandat la Consiliul Concurenței

 

Precizări ale lui Bogdan Chirițoiu: Nu toți angajații stau 8 ore, zi de zi, la sediul instituției

 

“Este un raport al Curții de Conturi care este un raport similar cu cele care se fac în fiecare an. Identifică anumite probleme, cer anumite corecții. Problema asta (cea referitoare la Dan Vlaicu – n.red.) eu nu îmi aduc aminte să apară în raport. În orice caz, nu e un raport diferit de alte rapoarte care s-au făcut în alți ani. În fiecare an, Curtea de Conturi analizează toate operațiunile, găsește anumite nereguli, cere corectarea lor. Suntem într-o situație absolut normală, nu are nimic special raportul actual față de rapoartele anterioare, cu o singură excepție: a fost subiectul indemnizațiilor de performanță. Aici avem o divergență cu cei de la Curtea de Conturi, în ceea ce privește interpretarea legii”, a precizat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Întrebat, în mod concret, dacă Dan Vlaicu a lipsit de la serviciu sau dacă nu a venit deloc la serviciu și a încasat salariul, Chirițoiu a declarat: “Curtea de Conturi nu spune asta. Noi avem un sistem foarte strict. Spre deosebire de alte instituții, noi avem o evidență electronică a prezenței la serviciu, alte instituții merg doar pe condica scrisă. Evident că oamenii nu lucrează doar la sediul instituției. Sunt oameni care au treabă în Parlament, să susțină avizele noastre acolo. Oamenii ăia nu au cum să ponteze în momentul în care sunt la Parlament. Deci, nu toți angajații stau 8 ore, zi de zi, în instituție și de aici sunt tot felul de discrepanțe. Vor fi corectate. Pentru cei al cărui job nu este să stea în instituție tot timpul, atunci nu se va mai folosi pontajul electronic, ci va exista doar evidențierea activității lor”.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri