Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Lege pentru drepturile acţionarilor conform cu directivele europene

Lege pentru drepturile acţionarilor conform cu directivele europene

Proiectul de lege de transpunere a Directivei europene privind drepturile acţionarilor se află în avizare interministerială şi săptămâna viitoare ar putea fi postat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP).

"În acest an vor intra o serie de reglementări la nivelul Uniunii Europene, unele cu aplicare directă, altele care vor necesita o transpunere în cadrul legal naţional şi mă refer aici la Regulamentul privind prospectele, al cărui termen de intrare în vigoare va fi iulie 2019", a afirmat, joi, Florentina Boboc, director în Direcţia Autorizare - Supraveghere entităţi reglementate, Sectorul instrumentelor şi investiţiilor financiare din Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), potrivit Agerpres.

"Directiva care va suscita cel mai mare interes din partea investitorilor şi emitenţilor va fi cea privind drepturile acţionarilor, al cărei termen de transpunere este iunie a acestui an. ASF a iniţiat proiectul de lege care are ca obiect transpunerea Directivei privind drepturile acţionarilor. Acesta a fost trimis Ministerului Finanţelor Publice, având în vedere că este autoritatea care are drept de iniţiativă legislativă la nivelul României. Sperăm ca, în curând, poate chiar săptămâna viitoare, proiectul de lege aflat acum în avizare interministerială, să fie publicat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, astfel încât fiecare dintre dvs. să luaţi la cunoştinţă prevederile acestuia şi, în măsura în care se simte nevoia, să formulaţi propuneri şi observaţii", a mai spus Florentina Boboc. 

Aceasta a precizat, totodată, că, în 2020, societăţile din România admise la tranzacţionare pe piaţa de capital vor trebui să apeleze la raportări anuale ale emitenţilor. 

Un regulament care urmează să fie adoptat de Comisia Europeană stabileşte un format electronic unic în ceea ce priveşte raportările anuale ale emitenţilor ale căror acţiuni sunt admise la tranzacţionare.

"La nivelul Autorităţii de Supraveghere Financiară va trebui să pregătim o serie de modificări în ceea ce priveşte sistemele IT, astfel încât emitenţii să poată furniza raportările în formatul cerut", a subliniat reprezentanta institu’iei. 

Asociaţia pentru Relaţii cu Investitorii la Bursă din România (ARIR) a organizat, joi, prima ediţie a Forumului pentru Relaţia cu Investitorii şi Analiştii (AR&IR), o conferinţă anuală dedicată celor mai bune practici în relaţia cu investitorii şi guvernanţă corporativă.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri