Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Legea offshore, modificată după voia petroliştilor

Legea offshore, modificată după voia petroliştilor

Statul român va garanta companiilor petroliere că nu va creşte taxarea gazului extras din Marea Neagră pe toată durata exploatării, iar cheltuielile de explorare, care sunt de ordinul miliardelor de euro, vor fi scăzute din impozitul pe profit pe care companiile îl vor datora. Este vorba despre două amendamente introduse la legea offshore şi care reprezintă, practic, principalele solicitări ale companiilor petroliere înainte de a anunţa decizia finală de exploatare a gazelor din Marea Neagră.

Amendamentul prin care valoarea investiţiior se scade din impozit uşurează substanţial povara fiscală a companiilor, care îşi pot deduce astfel cheltuielile totale de explorare de la plata impozitului suplimentar introdus prin această lege şi, teoretic, simplifică lucrurile în decizia de a se scoate gazelle, se arată pe economica.net. În cel mai important perimetru din Marea Neagră, Neptun Deep, ExxonMobil şi OMV Petrom au investit deja în explorare circa 1,5 miliarde de dolari şi ar urma să mai cheltuiască încă 4 miliarde de dolari, înainte de a începe exploatarea propriu-zisă a gazelor.

Cele aproximativ şase miliarde de dolari pe care ExxonMobil şi OMV Petrom le vor fi investit în explorarea gazelor din Marea Neagră vor fi scăzute din impozitul pe care aceste companii urma să-l plătească României

Al doilea amendament important se referă la imposibilitatea schimbării cuantumului taxelor aplicate companiilor petroliere pe toată durata exploatării gazelor, o cerinţă expresă a petroliştilor, care au spus că au nevoie de predictibilitate şi de un cadru fiscal stabil perntru a putea investi. Nivelul taxelor este garantat prin lege, dacă amendamentul va fi adoptat, pe toată durata exploatării gazelor.

Gazele vor ajunge la ţărm din 2019

În zona continentală a Mării Negre se derulează două proiecte de anvergură. Primul este derulat de Exxon şi OMV Petrom în zona de apă adâncă, unde s-au descoperit rezerve de până la 84 de miliarde de metri cubi, iar al doilea este desfăşurat de fondul de investiţii american Carlyle, prin Black Sea Oil and Gas (BSOG), în zona de apă mică, care are un potenţial de 20 de miliarde de metri cubi. Primele gaze vor ajunge la ţărm în 2019, în cazul exploatării din zona de apă mică, în timp ce resursele exploatate de ExxonMobil şi OMV Petrom ar urma să intre în sistem în anul 2020.

 

Subiecte în articol: legea offshore
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri