Jurnalul.ro Ştiri Politică Anunț de ultimă oră pentru angajații din Sănătate! Ce se modifică în noua lege a salarizării

Anunț de ultimă oră pentru angajații din Sănătate! Ce se modifică în noua lege a salarizării

de Redacția Jurnalul    |   

Fostul ministru al Muncii, Florin Manole, a explicat, în cadrul unor declarații de presă, ce cuprinde noua lege a salarizării în Sănătate. Noua variantă de proiect, dezvoltată de actualul ministru de resort, Dragoș Pîslaru, a fost prezentată, vineri, la Cotroceni.

Fostul Ministru al Muncii, Florin Manole, din partea social-democraților, a vorbit despre ce include grila pe Sănătate din noul proiect de lege.

„Pe sănătate, în primul rând, ne uităm la cele mai ample categorii de personal. De exemplu, asistentul medical cu postliceală, care este – pentru noi pacienții din România, pentru noi beneficiarii sistemului de sănătate – acea categorie de salariați cu care intrăm cel mai des și cel mai mult în contact.

Și acolo am identificat că par a fi niște coeficienții aparent satisfăcători, însă trebuie să corelăm și asta presupune calcule pe care în această seară și mâine dimineață le vom face”, a declarat Florin Manole.

Fostul ministru a explicat că acești coeficienți trebuie corelați pentru salariile de bază, sporuri, nivelul sporurilor, afirmând că „procentul este o întreagă paletă de sporuri pe care cei din sistemul medical le primesc”.

„Toate aceste corelații trebuie să ne ducă la concluzia ca oamenii aceștia să nu piardă la venituri după această lege, ci dacă este posibil în măsura posibilităților bugetare să și avem niște creșteri acolo unde se poate”, a asigurat Manole.

Referitor la coeficienții pentru 2026 din noul proiect de lege privind salarizarea în sistemul bugetar, adică indicatorii numerici pentru ierarhizare folosiți pentru a calcula salariul de bază brut, Florin Manole a precizat că sindicatele au fost mulțumite.

„Coeficienții pentru 2026 nivelul la care am lăsat legea păreau a fi mulțumitori după declarațiile unor sindicate, puteți să verificați asta.

Nu spun că acum sunt nemulțumitori, spun doar că ei trebuie să fie analizați și Partidul Social Democrat va face asta în corelare cu sindicatele pentru că poziția noastră la sfârșitul tuturor acestor discuții nu va fi una diferită de poziția sindicatelor, ci vom merge împreună pentru că obiectivul nostru este să nu neîdreptățim pe nimeni din sistemul public”, a declarat Manole.

Vineri, la Palatul Cotroceni, reprezentanții partidelor pro-occidentale s-au reunit la Cotroceni alături de ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, și de oficiali ai Administrației Prezidențiale pentru a discuta proiectul noii legi a salarizării unitare. Urmează ca proiectul să fie analizat de partide, care ar putea ajunge la un acord săptămâna viitoare, pentru ca jalonul din PNRR să fie îndeplinit, astfel încât Guvernul să nu pierdă 770 de milioane de euro din PNRR.

(sursa: Mediafax)

citește și: Cât vor câștiga medicii și asistenții în 2027. Noua grilă de salarizare

Subiecte în articol: legea salarizarii sanatate jalon PNRR
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri