Ceremonia, amânată din pricina pandemiei, a avut loc duminică noapte, în Connecticut. Vanessa, soţia lui Kobe, a venit la eveniment însoţită de fiicele fostului baschetbalist.
Fostul mare baschetbalist american Kobe Bryant, care a murit într-un accident de elicopter în ianuarie trecut, la vârsta de 42 de ani, a fost inclus în NBA Hall of Fame.
Numele celor care urmau să fie incluşi în Hall of Fame - ediţia 2020, care a avut loc duminică la Uncasville, Connecticut, SUA, au fost alese în aprilie anul trecut şi urmau să fie onorate la evenimentul care ar fi trebuit să aibă loc în august 2020, dar spectacolul a fost amânat din cauza COVID-19.
Vanessa a ţinut un discurs în numele regretatului ei soţ. Kobe a fost star Los Angeles Lakers, formaţie căreia i-a dedicat toată cariera. „În acest moment, sunt sigur că râde în ceruri, pentru că sunt pe cale să-l laud în public pentru realizările sale pe una dintre cele mai mari scene”, a zis Vanessa.
„Dacă soţul meu ar fi aici în această seară, ar avea o lungă listă de oameni de mulţumit, care l-au inspirat şi l-au ajutat să fie în Hall of Fame”, a afirmat Vanessa.
Ea a participat la eveniment alături de două fiice. A lipsit Gianna, care a murit împreună cu soţul ei. „Împăratul baschetului” Michael Jordan nu a reuşit să-şi ascundă tristeţea, în timp ce o privea pe Vanessa ţinând un discurs în picioare.
Obţinînd cinci titluri cu echipa sa, perioada 1996-2016, Bryant a fost ales drept cel mai bun jucător din sezonul oficial o dată şi a fost selecţionat de 18 ori în All Star Game. A câştigat o medalie de aur la Jocurile Olimpice de la Beijing din 2008 şi la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012 în calitate de jucător al echipei naţionale.
(sursa: Mediafax)