Chiar lângă corturi erau parcate, duminică, 27 august un autoturism cu numere de Constanța și un altul cu numere de Bulgaria (foto).
În fiecare an au loc astfel de scene în pofida faptului că este interzis să pătrunzi cu mașina pe plajă, așa cum este specificat și pe site-ul Primăriei Corbu: "Plajele de la Vadu, Corbu, Sulina şi Sfântu Gheorghe fac parte din Rezervaţia Biosferei Deltei Dunării, cea mai mare rezervaţie de ţinuturi umede din Europa. Cu excepţia Plajei Sulina, unde s-au realizat investiţii în modernizare, celelalte trei plaje sunt conservate. Pe Plaja Vadu accesul cu maşina sau camparea este interzisă şi se sancţionează cu amendă, este permis doar statul la plajă".
Amintim și faptul că, potrivit legii, pe plajele litoralului românesc, utilizate în scop turistic, se interzice accesul, circulaţia sau staţionarea vehiculelor, cu excepţia celor care asigură intervenţii operative şi a utilajelor de întreţinere a plajelor. De asemenea, este interzis, conform OUG nr 19/2006 privind utilizarea plajei Mării Negre şi controlul activităţilor desfăşurate pe plajă, accesul persoanelor însoţite de animale.