Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Legislația privind semiconductorii fost adoptată în UE

Legislația privind semiconductorii fost adoptată în UE

de Redacția Jurnalul    |   

 Raportul europarlamentarului PSD Dan Nica pentru reglementarea și impulsionarea industriei europene a semiconductorilor a fost aprobat, marți, cu majoritate categorică de către Comisia pentru Industrie, Energie și Cercetare (ITRE) din cadrul Parlamentului European.

Propunerile legislative ale liderului Delegației PSD au fost adoptate cu 67 de voturi pentru, unul împotrivă și patru abțineri. De asemenea, comisia de specialitate i-a încredințat lui Dan Nica mandatul de a reprezenta forul europarlamentar în negocierile inter-instituționale cu Consiliul UE, cu 70 de voturi pentru, unul împotrivă și o abținere.

Inițiativa „Semiconductori pentru Europa” are ca obiectiv dublarea producției europene în acest sector strategic, prin atragerea de investiții, consolidarea capacității tehnologice la scară largă, crearea unei rețele europene de centre de competență în cercetare, proiectare și producție, precum și finanțare accesibilă IMM-urilor.

„În contextul global actual, trebuie să fim mai ambițioși în politica noastră industrială, pentru a reduce dependențele, în special în domeniile strategice. Bugetul UE în acest sens trebuie să fie proporțional cu provocările. Prin noua legislație privind semiconductorii, ne asigurăm că UE va deveni lider în cercetare și inovare, cu un mediu de afaceri gata să investească în capacități de producție performante și în forță de muncă calificată pentru sectorul semiconductorilor”, a declarat Dan Nica, în calitate de raportor și coordonator al eurodeputaților S&D din comisia ITRE.

În prezent, ponderea UE în capacitatea globală de fabricare a semiconductorilor este sub 10%, iar legislația elaborată de Dan Nica vizează atingerea unei cote globale de 20%.

Conform unui studiu al Parlamentului European, pandemia a evidențiat vulnerabilități majore în lanțul de aprovizionare, prin penuria fără precedent de semiconductori, care a determinat creșterea costurilor pentru industrie și prețuri mai mari pentru consumatori și a încetinit ritmul redresării economice în Europa.

Subiecte în articol: ue semiconductori
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri