Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Leul s-a depreciat, luni, în raport cu euro, dar a crescut faţă de dolarul american

Leul s-a depreciat, luni, în raport cu euro, dar a crescut faţă de dolarul american

de Redacția Jurnalul    |   

Moneda naţională s-a depreciat luni în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 5,2380 lei, în urcare cu 0,27 bani (+0,05%) faţă de cotaţia precedentă, de 5,2353 lei.

În schimb, leul a câştigat teren în faţa dolarului american, care a fost cotat la 4,5124 lei, în scădere cu 0,70 bani (-0,15%), comparativ cu vineri, când s-a situat la 4,5194 lei.

Moneda naţională s-a depreciat şi în raport cu francul elveţian, calculat de BNR la 5,6891 lei, în creştere cu 0,78 bani (+0,14%), faţă de 5,6813 lei, cotaţia anterioară.

Gramul de aur s-a scumpit, luni, până la valoarea de 629,7073 lei, de la 613,6642 lei, în şedinţa precedentă.

AGERPRES

Subiecte în articol: leu euro dolar american
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri