Jurnalul.ro Ştiri Politică Lia Olguța Vasilescu: „Liviu Dragnea ar putea fi președintele României”

Lia Olguța Vasilescu: „Liviu Dragnea ar putea fi președintele României”

Ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, a declarat luni, la TVR1, că l-ar susţine pe preşedintele PSD, Liviu Dragnea, dacă ar candida la preşedinţie, deoarece el este cel care a câştigat alegerile parlamentare, cu "un program de guvernare la care a muncit foarte mult".

"Este cel care a câştigat aceste alegeri parlamentare cu un program de guvernare la care a muncit foarte mult, la care şi noi, la rândul nostru muncim acum ca să-l aplicăm, pentru că ne dorim cu toţii binele românilor. Poate că sună propagandistic ceea ce spun acum, dar chiar vrem să arătăm că se poate guverna şi altfel decât s-a făcut în ultimii 25 de ani şi că promisiunile pe care le-am făcut în campania electorală putem să le ducem până la capăt. N-am niciun dubiu că, dacă acest program de guvernare va fi dus până la capăt, atunci putem bifa că ne-am respectat toate promisiunile pe care le-am făcut electoratului şi, de ce ce nu? Liviu Dragnea ar putea să fie presedintele României", a spus Olguţa Vasilescu, întrebată dacă l-ar susţine pe Liviu Dragnea în situaţia în care ar candida la alegerile prezidenţiale.

Sursă: Agerpres

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri