Biroul Executiv al PNL a aprobat, luni, o cerere de revocare din funcţia de Avocat al Poporului a lui Victor Ciorbea adresată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Călin Popescu-Tăriceanu şi Liviu Dragnea, care va fi înaintată Birourilor permanente reunite.
Liderii celor două grupuri parlamentare ale PNL, Raluca Turcan şi Iulian Dumitrescu, solicită preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului înaintarea cererii de revocare din funcţie a lui Victor Ciorbea comisiilor juridice ale legislativului în vederea întocmirii raportului comun şi spre a fi supusă, de urgenţă, spre dezbatere şi aprobare în viitoarea şedinţă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului.
"În calitate de conducător al Instituţiei Avocatul Poporului, Victor Ciorbea a blocat activitatea instituţiei în raport cu cetăţenii - persoane fizice - pe durata exercitării concediului de odihnă, acesta nedelegând în integralitate atribuţiile prevăzute de legea specială în sarcina sa, dar necesare realizării scopului constituţional al Instituţiei Avocatul Poporului. (...) Partidul Naţional Liberal solicită revocarea din funcţie a domnului Victor Ciorbea conform art. 9 alin. (2) din Legea 35/1997 pentru încălcarea legii şi neîndeplinirea cu bună-credinţă şi imparţialitate a atribuţiilor sale astfel cum îl obliga jurământul depus în plenul Parlamentului", invocă liberalii.
Ei subliniază că Avocatul Poporului îi putea delega unui adjunct atribuţiile în perioada concediului.
"Conducătorul Instituţiei Avocatul Poporului, domnul Victor Ciorbea, a ales să nu îşi delege toate atribuţiile legale pe durata concediului, între acestea numărându-se şi atribuţia de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate a unei legi sau ordonanţe. Mai mult, domnul Victor Ciorbea a transmis naţiunii comunicate de presă din concediu, justificând că el, ca persoană, ar fi 'o autoritate publică unipersonală, autonomă şi independentă', iar delegarea către un adjunct a atribuţiei de sesizare a CCR ar fi fost interzisă prin Decizia CCR nr. 336/2013, care a statuat următoarea exprimare: "Avocatul Poporului are exclusivitate în privinţa deciziei de a ridica o excepţie de neconstituţionalitate, parte a independenţei instituţionale şi funcţionale de care acesta se bucură (...)". Folosirea, de către domnul Victor Ciorbea, a 'jumătăţilor de adevăr juridic' şi manipularea opiniei publice cu ajutorul jurisprudenţei Curţii Constituţionale relevă un comportament instituţional bazat pe lipsă de respect faţă de cetăţeni, rea-credinţă şi imparţialitate în exercitarea atribuţiilor", se arată în cererea de revocare din funcţie a lui Victor Ciorbea.
Semnatarii solicitării precizează că prin Decizia nr. 336/2013, CCR nu i-a conferit conducătorului instituţiei Avocatului Poporului "puteri unipersonale". De asemenea, liberalii arată că legea nu prevede suspendarea activităţii Instituţiei Avocatul Poporului pe durata concediului de odihnă al conducătorului acestei instituţii.
"'Unipersonalul' Victor Ciorbea şi-a luat atribuţiile şi a plecat în concediu, blocând activitatea şi realizarea scopului constituţional de către Instituţia Avocatul Poporului. Prin această atitudine, Victor Ciorbea arată, încă o dată, că nu a fost şi nu este Avocatul în slujba apărării drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice în raporturile acestora cu autorităţile publice. Acţionând în acest fel, Victor Ciorbea arată că exercită rolul de Avocat al infractorilor, aceştia fiind singurii beneficiari direcţi ai efectelor acestei odioase Ordonanţe de Urgenţă 92/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei care paralizează întreaga activitate a procurorilor DNA, sistând de facto, lupta anticorupţie din România", se arată în document. AGERPRES