Jurnalul.ro Ştiri Politică Liberalii se laudă că ei au majorat salariile primarilor

Liberalii se laudă că ei au majorat salariile primarilor

de Sînziana Duţă    |   

După ce au căzut de acord și au votat cot la cot majorarea cu 30% a indemnizațiilor primarilor, viceprimarilor, preșe­dinților și vicepreședinților de consilii județene, social-demo­crații și liberalii revendică în nume propriu decizia luată. Cu doar 33 de voturi „împotrivă” și opt abțineri, legea a fost adoptată ieri în Camera Deputaţilor şi va ajunge pe masa preşedintelui Klaus Iohannis pentru promulgare. 

Proiectul de lege pentru aprobarea OUG 9/2017 prin care indemnizaţiile primarilor, vice­primarilor, preşedinţilor şi vice­preşedinţilor de consilii judeţene, dar şi cele ale consilierilor locali şi judeţeni vor fi majorate cu 30% a fost adoptat, ieri, de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, cu 212 voturi „pentru”, 33 de voturi „împo­trivă” şi opt abţineri. Amenda­mentul privind creșterea salariilor aleșilor locali a fost susținut de majoritatea parla­mentarilor și de ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, însă liberalii își asumă în totali­tate această măsură, susținând că reprezintă îndeplinirea unei decizii adoptate la Liga Aleșilor Locali ai PNL din 2016. Amen­damentul cu pricina i-a apar­ținut, într-adevăr, deputatului liberal Corneliu Olar, fost primar cu cinci mandate în comuna Horea din judeţul Alba. „Primarii erau oarecum frus­traţi, aveau salarii foarte mici şi aşteptăm de la ei performanţe. Nu era nici constituţional, nici moral să ţii un primar cu un salariu mic, el nu are niciun spor, iar salariul primarilor era depăşit de mulţi profesori, de poliţistul din comună, ceea ce nu este normal. Deşi în comisie se discu­tase că o să pice amendamentul nostru, PSD nu voia să ne susţină, doamna ministru a spus că susţine amendamentul. Atunci s-a votat în unanimitate”, a explicat fostul edil. Liderul deputaților PSD, Marcel Ciolacu, susţine totuşi că iniția­tiva a fost a social-democraților şi aliaţilor din Parlament. „Grupurile parlamentare ale PSD, ALDE şi UDMR au făcut propuneri în Comisia pentru muncă şi protecţie socială astfel încât să beneficieze de majorarea indemnizaţiei cu 30% aleşii locali, primari, viceprimari, preşedinţi, precum şi vicepreşe­dinţi ai consiliilor judeţene”, se precizează într-un comunicat semnat de Ciolacu. „Amintim faptul că PSD își amăgea la acel moment (n.r. - în 2016) primarii cu pensii speciale, dovedite în două rânduri neconstituționale, dar nu se preocupa de majorarea salariilor celor aflați în mandat”, a transmis PNL.


Legea salarizării îi umple de bani 
Deputatul PNL Corneliu Olar şi-a argumentat inițiativa prin argumentul că primarii din toată țara au ajuns să plece la muncă în străinătate din cauza salariilor mici din administraţia publică locală. Creșterea cu 30% a indemnizaţiilor aleșilor locali va fi însă de scurtă durată, urmând ca după adoptarea Legii salarizării unitare, salariile proaspăt majorate ale aleşilor locali să mai fie umflate o dată. „Amendamentul mai operează timp de o lună de zile pentru că după aceea, intrând în vigoare Legea salarizării unitare, pri-marii vor intra pe altă grilă de salarizare mult mai mare decât în prezent”, a precizat ministrul Muncii, Olguța Vasilescu. 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri