7 tineri vor face parte din performance-ul „Aici”, coordonat de Bobi Pricop, în urma atelierelor creative organizate de Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu în perioada 28 iunie - 7 iulie 2021, în cadrul proiectului european „LIBERTY”. Adolescenții care au ales să-și exprime personalitatea prin arte precum hip-hop, dans sau teatru vor fi acum protagoniștii celei mai recente producții în parteneriat cu Naționalul sibian. În 17 iulie 2021, ora 19:00, va avea loc premiera performance-ului la Fabrica de Cultură IACM Construcții SA UniCredit - Sala „Eugenio Barba”, iar intrarea este gratuită, pe bază de rezervare la Agenția Teatrală (ticketing@sibfest.ro), în limita locurilor disponibile.
„«Aici» își propune să analizeze lumea adolescenților de astăzi din diverse medii sociale din România. Instalația (un labirint al procesului de analiză a libertății văzută prin ochii tinerilor) și performance-ul (pe trei paliere, muzical, literar și vizual) fac parte din proiectul european «Liberty», coordonat în România de Claudia Maior și Andrada Cazan. Parte a programului «Europa creativă», «Liberty» își propune să exploreze natura și sensurile libertății în secolul 21. Participanții au fost tineri cu vârstele între 10 și 18 ani, aleși în urma unui open call.” - Bobi Pricop
„AICI”
Performance coordonat de Bobi Pricop
Cu: Motanu’
Și: Maria Emilia Prundaru, Alexia Marcu, Cezara Borger, Irene Drăgușin, Miruna Sinos, Andrei Toma
Muzica: AFO
Coregrafia: Simona Dabija
Dramarturgia: Kali Ágnes și Ștefan Baghiu
Artă plastică: Alexandru Cînean
Personal branding: Amalia Precup
Artist digital: Luogo Comune (Italia)
Video:Alexandru Condurache
Manageri proiect: Claudia Maior și Andrada Cazan
„Proiectul își propune în ansamblu să exploreze trei paliere pentru ceea ce poate însemna libertatea pentru tinerii din ziua de astăzi, cu scopul de a îi ajuta să își cunoască și afirme pozițiile în legătură cu: puterea (politică, civică, socială, intimă), mai ales în relație cu identitatea lor (sau proiecția pe care o au despre cine sunt și ce vor să fie și cum se leagă libertatea de asta) și spațiu (înțeles ca putere de deplasare și transformare prin cunoaștere). Desigur, ce interesează cel mai mult sunt fix limitele acestor concepte pentru tinerii de azi și felul în care discursul lor generează situații și ipoteze controversate sau incomode, tocmai pentru o analiză corectă a felului în care ne raportăm la conceptul altfel ambiguu de libertate, concept care implică, în chiar miezul lui, mai ales limitele sale.” - Bobi Pricop
Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu este implicat în proiectul „LIBERTY”, finanțat prin Programul Europa Creativă, alături de organizații culturale precum: Explora – Roma (Italia), CESIE – Palermo (Italia), Hamburg Altonale – Hamburg (Germania), ArtReach –Leicester (Marea Britanie), Centre for Youth Culture-Pionirski Dom – Ljubljana (Slovenia), Trafo House of Contemporary Arts – Budapesta (Ungaria), Aalborg Karneval – Aalborg (Danemarca), Centre E8 – Belgrad (Serbia), CNC Danse – Nathalie Cornille Company – Wambechies (Franța), European Educational Exchanges - Youth for Understanding – Bruxelles (Belgia), Den Selvejende Institution Swinging Europe – Herning (Danemarca), în perioada 2019- 2023.