Jurnalul.ro Ştiri Politică Liderii de grup din Parlament. Topul vorbăreţilor şi al celor răi de gură

Liderii de grup din Parlament. Topul vorbăreţilor şi al celor răi de gură

de Monica Stoica    |   

Şedinţele din Parlamentul României sunt, în fapt, scene de teatru. Politicienii au prilej pentru încăierări verbale, polemici şi declaraţii caustice la adresa oponenţilor. S-ar părea că liderii grupurilor parlamentare din cele două Camere ar trebui să ţină frâul dezbaterilor, dar de obicei aceştia se înfoaie în pene cel mai mult şi conduc ostilităţile cu burzuluieli la adresa adversarilor

Daniel Suciu, liderul deputaţilor PSD, este cel mai apatic dintre şefii de grup din Cameră, el luând cuvântul în 26 de şedinţe în care a vorbit doar 28 de minute cumulat. În şedinţa în care s-a discutat modificarea şi completarea Legii privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, Daniel Suciu a avut unul dintre puţinele sale accese de indignare şi şi-a arogat rolul de combatant politic furios pe opoziţie. El i-a acuzat pe liberali de fariseism. „Cum susţine PNL acest referendum, dacă face orice ca acesta să nu aibă loc? Se discută de acele 3 milioane de semnături nu de ieri, nu de azi, ci de peste un an de zile. S-a atacat la CCR. Aţi făcut absolut toate demersurile ca acest referendum să nu aibă loc. Nu ştiu dacă se potriveşte această maximă, dar

Limbuţii din PMP şi USR

Liderul grupului parlamentar al PMP, Eugen Tomac, este un politician vocal care intră uşor în polemici, cu 85 de luări de cuvânt, 90 de interpelări şi întrebări şi 21 de declaraţii politice. Doar în luna mai, deputatul Tomac s-a interesat de cele 43,3 milioane dolari plătite Băncii Mondiale pentru a afla oficial de ce România nu poate construi autostrăzi, de situaţia instituţiilor de învăţământ fără autorizaţie ISU şi de defrişarea pădurilor. Liderul grupului parlamentar al USR din Senat, Vlad Alexandrescu, are 207 luări de cuvânt în plen, 23 de declaraţii politice, 34 de întrebări, 20 de interpelări, 12 interpelări adresate premierului. Declaraţiile sale politice înregistrate în luna mai cuprind tot spectrul de probleme, printre care pilonul II de pensii, democraţia constituţională din România etc.

„Se spun de la această tribună nişte minciuni atât de mari, cât această clădire în care stăm acum, aici. (Gălăgie.) Aţi minţit în alegeri, aţi câştigat campanii electorale şi toate acestea, şi acum minţiţi de la această tribună! (Gălăgie.) Vreau să le spun celor care au grija USR... (I se întrerupe microfonul).”

Claudiu Năsui, liderul grupului USR la Cameră, stenogramă

Subiecte în articol: vorbareti in parlament
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri