Jurnalul.ro Ştiri Politică Liderul PSD: Iohannis poate face un singur lucru bun pentru România - să voteze Viorica Dăncilă!

Liderul PSD: Iohannis poate face un singur lucru bun pentru România - să voteze Viorica Dăncilă!

Preşedintele Klaus Iohannis poate face un sigur lucru bun pentru România şi anume ca pe 24 noiembrie, în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, să voteze cu Viorica Dăncilă, a declarat, duminică, la Buzău, candidata social-democraţilor.

„Eu cred că Klaus Iohannis poate face un singur lucru bun pentru România, dincolo de vacanţe, dincolo de plimbări, dincolo de sfidări, de aroganţă, poate face un lucru bun pentru Româna: duminică să voteze Viorica Dăncilă”, a spus şefa PSD, la o întâlnire electorală.

Ea a subliniat încă o dată că nu îi este frică de „ameninţările cu procurorii” pentru că nu are nimic de ascuns şi le-a transmis membrilor de partid şi simpatizanţilor din Buzău că pe 24 noiembrie PSD va învinge.

„Aveţi încredere în candidat, aveţi încredere în echipă, aveţi încredere în români aşa cum am eu. Pe 24 noiembrie va învinge Tricolorul, pe 24 noiembrie va învinge dorinţa românilor de a-şi recâştiga ţara înapoi”, a spus Viorica Dăncilă.

Ea i-a mai transmis preşedintelui Iohannis că „decât înalt ca bradul şi leneş, mai bine buturuga mică ce va răsturna carul mare”.

„Chiar dacă candidatul Iohannis se uită la mine cu dispreţ, mă mai şi jigneşte câteodată, se mai sprijină, aşa, cu aroganţă, eu vreau să-i spun un lucru: decât înalt ca bradul şi leneş, mai bine buturuga mică ce va răsturna carul mare”, a spus Viorica Dăncilă.

Preşedintele PSD şi candidatul social-democraţilor în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, Viorica Dăncilă, a efectuat duminică o vizită electorală în judeţul Buzău.

AGERPRES

Subiecte în articol: Viorica Dăncilă
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri