Conform dicționarelor:
-
DEX ’98 definește machiavelic, -ă ca fiind „abil și fără scrupule; perfid, viclean”
-
DEX ’09 oferă o definiție similară: „Care este lipsit de onoare și de scrupule; perfid, viclean”
-
Alte ediții (precum DLRLC, 1955–1957) descriu „machiavelic” ca „care ține de machiavelism; perfid”, însoțit de exemple literare
-
NODEX (2002) oferă o nuanță similară: „care manifestă abilitate, perfidie și lipsă de scrupule în atingerea scopului urmărit; plin de viclenie și perfidie”
Sinteză:
| Sens exprimat | Semnificație principală |
|---|---|
| Abil și fără scrupule | Înclinat spre viclenie, disimulare, manipulare pentru scopuri ascunse |
| Perfid, viclean | Lipsit de onestitate, abordare duplicitară, cinică |
| Legat de machiavelism | Reflectă principiile atribuite lui Machiavelli: eficiență fără morală |
Etimologia termenului „machiavelic”
Cuvântul vine din limbile franceză și italiană, mai exact:
-
fr. machiavélique
-
it. machiavellico
Această origine ne arată că „machiavelic” este un neologism, preluând caracteristicile conceptului politic „machiavelism”: abilitate, pragmatism fără scrupule, viclenie strategică.
Context cultural și utilizări frecvente
Originea cuvântului este legată de figura lui Niccolò Machiavelli, autorul celebrei lucrări Principele (publicată în 1515), unde promovează ideea că liderii ar trebui să prioritizeze stabilitatea și puterea, chiar cu mijloace discutabile moral. Astfel, adjectivul „machiavelic” a dobândit conotații negative în limbajul comun: viclenie, manipulare, lipsă de etică.
În literatura română, expresii precum plan machiavelic sau comportare machiavelică sunt utilizate pentru a descrie strategii elaborate, dar imorale.
Cuvântul „machiavelic” în limba română este un adjectiv care evocă:
-
Abilitate și perfidie, adesea acompaniate de lipsă de scrupule
-
Un comportament viclean, manipulator
-
O etimologie clară din franceză și italiană, reflectând filosofia pragmatică (și imorală) atribuită lui Machiavelli