x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special În febra tăierilor bugetare, Guvernul a blocat și angajările profesorilor

În febra tăierilor bugetare, Guvernul a blocat și angajările profesorilor

de Diana Scarlat    |    10 Mar 2026   •   00:05
În febra tăierilor bugetare, Guvernul a blocat și angajările profesorilor
Sursa foto: Angajările în sectorul bugetar sunt blocate prin Legea 141/2025, care suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante din sectorul public pe tot parcursul anului

Un nou blocaj a fost provocat de Guvern în sistemul de învățământ, după ce s-au blocat angajările la stat, pentru anul 2026.

Cum examenele de titularizare se organizează anual și e nevoie de noi angajări, atât în sistemul preuniversitar, cât și în cel universitar, Ministerul Educației trebuie să rezolve acum problema creată de guvern, printr-o ordonanță de urgență. Fără modificarea legislativă nu se poate începe procedura pentru organizarea titularizării, în această primăvară. Aceleași probleme sunt și în universități, unde nu se mai pot angaja profesori sau asistenți universitari, din cauza blocajului. În afară de locurile scoase la concurs, universitățile angajează și profesori asociați, la plata cu ora, iar legea actuală nu mai permite nici acest tip de contracte, pentru anul în curs, cum nici în sistemul preuniversitar nu se mai pot semna contracte cu suplinitori, dacă nu se face modificarea legislativă.

Angajările în sectorul bugetar sunt blocate prin Legea 141/2025, care suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante din sectorul public pe tot parcursul anului. Această lege a Guvernului Bolojan blochează tot sistemul de educație, deși se puteau excepta, de la început, sectoarele în care se știe că este nevoie permanent de angajări.

Ministerul Educației a trebuit să depună la Guvern un proiect de ordonanță de urgență pentru deblocarea examenului de titularizare, astfel încât să se mai poată face angajările anuale în învățământul preuniversitar, dar și pentru deblocarea posturilor de asistenți universitari din învățământul superior.

În anul școlar 2025-2026 au fost ocupate 215.234 de posturi didactice de predare din care 29.133 sunt pe perioadă determinată de un an școlar. Pentru acești profesori, contractul individual de muncă încetează pe 31 august 2026, iar 16.660 de posturi sunt ocupate de cadre didactice angajate în regim de plata cu ora, contractele individuale de muncă ale acestora încetând tot pe 31 august 2026. Doar pe baza acestor posturi care vor rămâne neocupate ar mai fi nevoie pentru anul școlar 2026-2027 de 45.793 de profesori în sistemul preuniversitar, dar se adaugă sute de alte posturi care se vor elibera în perioada următoare, pensionări, concedii fără plată sau demisii. 

În sistemul universitar se aplică alte reguli, dar este nevoie de modificarea legislativă pentru a se putea semna contracte de angajare, inclusiv pentru plata cu ora. 

 

Sunt deja etape de ocupare a posturilor în derulare

Înscrierile pentru concursul național de ocupare a posturilor din învățământul preuniversitar vor începe pe 5 mai, iar în lipsa unei reglementări clare, anul școlar următor ar debuta cu o lipsă acută de personal și s-ar bloca sistemul de învățământ. 

În plus, chiar dacă procedurile pentru examenul de titularizare încep în luna mai, sunt etape care se desfășoară din martie și aprilie, iar blocarea angajărilor în sistem pune sub semnul întrebării organizarea învățământului din acest an. De exemplu, pentru menținerea în activitate a unui titular în funcția didactică, în anul școlar 2026-2027, depunerea și înregistrarea cererilor se face în perioada: 17-18 martie 2026, aprobarea cererilor privind menținerea în activitate ca titular peste vârsta de pensionare are termen 19 martie, iar întocmirea listelor finale cuprinzând cadrele didactice care au solicitat menținerea în activitate ca titulari în anul școlar 2026-2027 se face în perioada 19-20 martie 2026.

Modificarea duratei contractului individual de muncă din durată determinată de un an în contract individual de muncă pe durată de viabilitate a postului/catedrei are mai multe etape. Prima etapă este reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, cu termen: 25 martie 2026, a doua etapă este depunerea, înregistrarea cererilor însoțite de documentele justificative la secretariatele unităților de învățământ/CJRAE/CMBRAE, analizarea cererilor în consiliile de administrație ale unităților de învățământ/CJRAE/CMBRAE și comunicarea acordului sau a refuzului motivat privind modificarea duratei contractului individual de muncă, procedură care se desfășoară în perioada 25-26 martie 2026, dar și pentru aceasta e nevoie de deblocarea angajărilor. De asemenea, pentru pretransferul personalului didactic, procedurile se desfășoară la începutul lunii aprilie 2026, incluzând semnarea unor contracte de angajare. 

Proiectul de OUG prevede continuarea procesului de derulare a concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante în învățământul preuniversitar și în cel superior, pentru asigurarea continuității procesului de învățământ, fiind nevoie de un nou cadru legal pentru organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice vacante sau temporar vacante din unitățile de învățământ preuniversitar de stat și a posturilor de asistent universitar. Proiectul de OUG va fi în consultare publică timp de 10 zile.

 

Salarii mai mici decât ale salahorilor

Tot „Legea Bolojan” 141/2025 a scăzut și tariful la plata cu ora pentru profesori, prin modificarea „mai echitabilă” formulei de calcul. Astfel, de la circa 65 de lei pe oră, respectiv 200 de lei pe oră pentru un profesor care avea și funcție de conducere și toate gradele didactice, vechime etc., s-a ajuns la 22 de lei pe oră. Legea Bolojan a adus modificări inclusiv la Legea învățământului preuniversitar, stabilind, în premieră națională, raportarea plății cu ora (PCO), pentru orele predate în învățământul preuniversitar, la numărul mediu lunar de ore lucrătoare, ceea ce a dus la o scădere de aproximativ 50% a tarifului brut pe ora suplimentară. Cei mai afectați sunt profesorii debutanți, adică absolvenți de facultate și de master didactic, plătiți ca suplinitori cu 22 de lei pe oră, la plata cu ora, mai puțin decât un salahor din domeniul construcțiilor.

În sistemul universitar se calculează altfel contractele la plata cu ora, dar la unele instituții de învățământ superior sunt chiar mai mici decât cele din sistemul preuniversitar, începând de la 10 lei pe oră, atât la cele de stat, cât și la cele private. La fel erau și înainte de „Legea Bolojan”, media pe țară fiind de 20-30 de lei pe oră pentru un asistent sau un profesor asociat care e doctorand sau chiar a obținut titlul de doctor, pentru că fiecare universitate își poate stabili propriul nivel de salarizare, având autonomie.

×
Parteneri