Expresia reprezintă o formulă de politețe, prin care o persoană își cere iertare pentru o ofensă.
„BUMERANGUL CUVINTELOR! DE SĂRBĂTORI, SCUZE CONTROVERSATE! Termenul „scuză” exprimă regretul pentru o greșeală sau pentru o jignire adusă cuiva, este un cuvânt de disculpare.
Exprimarea „îmi cer scuze” este contestată de unii lingviști, admisă de alții, dar folosită de majoritatea vorbitorilor de limbă română ca formulă de politețe, prin care o persoană (își) cere iertare pentru o ofensă adusă cuiva.
Argumentul respingerii ar fi acela că persoana „în culpă” trebuie să ceară altcuiva să fie iertată, nu sieşi: „Îmi cer scuze!”.
Formularea prezentării scuzelor poate avea mai multe variante:
*„a-şi cere scuze” – cu pronume reflexiv, care implică şi participarea afectivă a vorbitorului: „Îmi cer scuze că v-am întrerupt!”
„Vă cer scuze că v-am întrerupt!”
Varianta „diplomată” poate fi:
„Vă rog să-mi primiţi scuzele!” sau „Vă rog să-mi acceptaţi scuzele!”.
În concluzie, ambele formulări pot fi corecte și utilizate, însă o exprimare lipsită de echivoc ar fi: „Scuze, vă/ te rog!” sau, mai concis, formula prin care cineva își cere iertare: „Scuze!” sau „Scuzele mele!”
Eu folosesc aceste variante concise: Scuze că vă deranjez... Iar scuzele pot fi acceptate sau nu, în funcție de argumentele celui care se dezvinovățește.
Pe la noi, construcţiile „a cere scuze” şi „a-şi cere scuze” se folosesc, parcă, mai puţin în vederea obţinerii iertării, cât mai ales în cazul unor reproşuri sau pentru a exprima o indignare iscată din cauze „educaţionale”.
Auzim adesea: „Ar trebui să-mi/ să-şi ceară scuze!”
„Nici măcar nu şi-a/ mi-a cerut scuze!”
Aștept și eu scuzele oricui se consideră în culpă, deoarece Crăciunul este o bucurie a iertării, un prilej de împăcare și relaxare sufletească.
"Iertarea este mireasma pe care violeta o lasă pe călcâiul care a strivit-o.” (Mark Twain)***
Diverse PUNCTE DE VEDERE...”, a scris Mariana Badea, profesoară de limba română, pe Facebook, potrivit dcnews.ro.