Lecția o deschide etnologul Gheorghiță Ciocioi: „Discuția despre doctorate și doctori s-ar cuveni a nu rămâne una neînțeleasă. Românul, cel mai adesea, știe că trebuie să-și păstreze sănătatea pentru «a nu da banii pe/la doctori», ori «a umbla prin doctori». Evident, cum printre primele doctorate în Europa au fost cele din domeniul medicinei - iar «a te căuta» la un medic bun (sănătatea fiind mai presus de toate) nu era de ici, de colo -, medicii au fost numiți pe dată doctori. Ce sunt însă doctorii? «Doctor», provenit din latină, are aproape același înțeles cu grecescul διδάσκαλος («didaskalos»). «Se trag» din docēre/didáskein = a învăța. A învăța însă pe alții... doctor fiind «cel care învață», «învățător» (doctus/doct - «învățat», de la participiul verbului «docēre»).”
Diferențieri
Mai departe: „Sigur, în trecut, în Răsărit și în Apus, mai cu seamă în domeniul teologic, «doctorii» au fost diferiți. În cel dintâi caz, vorbim de un διδάσκαλος autentic doar dacă acesta exprimă «consensul Părinților», în cel de-al doilea fiind tot mai vădită ideea de «autoritate doctrinară personală». Doctorul este, așadar, un învățător/profesor (ultimul termen din profitēri: pro - «înainte», «în public»; fatēri - «a mărturisi», «a declara»; profesor - «cel care declară public») care învață/pregătește într-un domeniu foarte restrâns (având, da, un doctorat). Pentru cei care învață (învățăceii), verbul în latină nu mai e «docēre» pentru a învăța, ci «discere» (procesul învățării), scīre - «a ști» - fiind rezultatul lui «discere». Până la «sapere» (cu sensul de «a fi înțelept» - de unde «sapientia» - înțelepciune, gustarea înțelepciunii), cu siguranță, e cale lungă.”
Târtan - forme depreciative
Prima concluzie: „Cert rămâne un singur fapt: de doctorate/cercetări pe teme restrânse e mare nevoie astăzi. De doctori care fac un doctorat «de flori de măr», deloc în stare de a-și împărtăși cu adevărat știința (ce va fi fiind aceasta nici ei nu prea au habar, se pare, dar «la dosar» titlul atârnă greu) nu văd a fi.” În continuare, să deslușim conotațiile cuvântului „târtan”: „Un termen încă folosit la noi astăzi. Ajuns chiar nume de familie. Pe lângă înțelesul românesc, târtan/tărtan a mai căpătat, în timp, un altul: evreu. O formă depreciativă la adresa persoanelor de etnie evreiască, un evreu fiind considerat străin până în 1878, declarându-se adeseori «supus austriac» («Österreichischer untertan»), fapt pentru care se bucura de anumite privilegii. «Jidanii, pe când consulii marilor puteri aveau mare autoritate în țările româneștĭ, când îi luai din scurt, strigau: Oi vei! Oesterreichischer unterthan! (adică „supus austriac»). Românul, cu sarcasmu lui, tot auzindu-i strigând unterthan, a zis un Târtan... Epitet plin de dispreț la adresa Jidanuluĭ: măi Târtane» (Scriban). De asemenea, «târtan» este folosit injurios, depreciativ pentru o persoană care nu e creștină/nu merge la biserică, ori pentru cineva greoi, gras, «cu târtiță».”
Pe șest
În final, o expresie cu origine uitată - „pe șest”: „Șest (шесть, rusă) înseamnă șase. A pândi apariția pe neașteptate a cuiva în timpul desfășurării unei operațiuni ilegale, «pe furiș», ținând cineva «de șase», având atenție/veghe sporită. O astfel de operațiune, desfășurată în atare condiții.”
Mituri răsăritene: Kievul și Pecerska
„Raportările noastre la Răsăritul slav sunt adesea păguboase. Entuziaste, pline de visare.”, apreciază filologul Gheorghiță Ciocioi. Explică și de ce: „N-aș începe chiar cu A Treia Romă, ci cu «maica orașelor rusești», cu mult disputatul Kiev, cu orașul care a fost «umflat» în ochii românilor nu puțină vreme. Unii îl văd ca pe o împărăție măreață, mitropolitul Petru Movilă fiind perceput ca ierarh moldovean peste întreaga...Rusie. Ei bine, la data păstoririi sale pe Nipru Moscovia își avea patriarhul ei, prin Rus înțelegându-se doar ortodocșii din uniunea polono-lituaniană. Asta după «reinventarea» (controversată) de către Ierusalim a ortodoxiei locale, în urma introducerii catolicismului pe scară largă printre ruteni (nu e cazul să intrăm în amănunte).”
Un oraș dispărut 700 de ani din istorie
Ce este Kievul, așadar? „O capitală a unui stat înfloritor dispărut în 1240. După Batu Khan, Kievul a rămas un principat de mărimea Olteniei. Pustiit și controlat de mongoli. În 1362, orașul intră în componența Marelui Ducat al Lituaniei. Un oraș marginal. Va deveni mai apoi un fel de județ (voievodat) polono-lituanian. Nu capitală a unui stat precum Valahia ori Moldova, ci oraș de provincie. După 1793, la împărțirea Poloniei, reședință de gubernie rusească (cuprindea o mică întindere de pământ împrejur). Pe la 1900, majoritari erau aici rușii (peste 55 la sută, în general militari) și evreii (aproximativ 30%). Urmau polonii și ucrainenii. În 1918, nu va reuși să se impună drept capitală a Ucrainei. Aceasta va fi la Harkov - până în 1934. Așadar, de doar 92 de ani capitală a ucrainenilor. Mai bine zis, de 35, uitând de perioada RSS Ucraina, când rusa se folosea curent de peste 80% din locuitorii săi. Peste 700 de ani un oraș dispărut din istorie...”.
O biserică batjocorită de bolșevici …
Tot aici: „Poate, vom spune, totuși, a rămas Lavra Pecerska. Ei bine, nu. Abia între 1800 și 1900 au început marile pelerinaje aici, fiind declarată lavră imperială rusească. Neamțul îi era categoric superior duhovnicește prin mișcarea paisiană. Imperiul gira însă o narațiune ce l-ar fi îndreptățit să stăpânească locurile. Altfel, peste 85% din sfinții din peșteri erau de până în veacul al XII-lea. O lavră cu o viață duhovnicească săracă în uniunea polono-lituniană, păstrând, e drept, ortodoxia. A urmat închiderea ei de către bolșevici, transformarea pe decenii într-un muzeu de ridiculizare a religiei. Redeschisă de nici 30 de ani, instrumentalizată rapid politic (profeții: «bate Rusia»), Pecerska a fost lipsită de bătrâni și înțesată cu ideologi marca «Zagorsk».”
… Și încă una transformată în muzeu
Nu în ultimul rând: „Măreața Sf. Sofia, transformată de ruși din splendid edificiu bizantin în «clădire barocă cu specific kievean» a fost muzeu vreme de mai multe decenii. Așa a scăpat. Bisericile vechi ale Kievului au fost demolate de bolșevici. În ultimul război, peste 40% din Kiev a fost ruinat. În anii 1950-1960, orașul sovietic s-a procopsit cu un centru stalinist (spre edificare, cele câteva clădiri din Bucureștii Noi, ori Bd. Basarabia ajută ca imagine). În rest, povestea ne e cunoscută. Bătălia pentru controlul discursului tot mai ideologizant al credinței ortodoxe continuă pe Nipru... Fără a fi întrezărit un sfârșit al ei.”
„Cum printre primele doctorate în Europa au fost cele din domeniul medicinei - iar «a te căuta» la un medic bun (sănătatea fiind mai presus de toate) nu era de ici, de colo -, medicii au fost numiți pe dată doctori.”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„«Doctor», provenit din latină, are aproape același înțeles cu grecescul διδάσκαλος («didaskalos»). «Se trag» din docēre/didáskein = a învăța.”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Cert rămâne un singur fapt: de doctorate/cercetări pe teme restrânse e mare nevoie astăzi. De doctori care fac un doctorat «de flori de măr», deloc în stare de a-și împărtăși cu adevărat știința, nu văd a fi.”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Pe lângă înțelesul românesc, târtan/tărtan a mai căpătat, în timp, un altul: evreu. O formă depreciativă la adresa persoanelor de etnie evreiască…”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„După Batu Khan, Kievul a rămas un principat de mărimea Olteniei. Pustiit și controlat de mongoli. În 1362, orașul intră în componența Marelui Ducat al Lituaniei. Un oraș marginal.”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog