„Am rămas ca-n tren, fluierând a pagubă”, spun angajații căilor ferate, întrebați dacă au sesizat superiorilor că trenurile sunt vechi și infrastructura uzată. Discuția vine după ce un tren ar fi rămas fără frâne în Argeș. CFR-iștii spun că s-a evitat o tragedie și că fiecare ministru al transporturilor a avut pe masă memorii legate de situația transportului feroviar. Și pe masă au rămas.
Trenul 1897 plecat pe traseul București Nord-Pitești este verificat acum șurub cu șurub de o comisie de anchetă. 50 de oameni au suferit atacuri de panică în Gara Golești, Argeș, acolo unde trenul nu a mai putut fi oprit. Mecanicul a început să țipe la controlor că a rămas fără frâne. Și să îl roage să îi dea cheia de acces în partea din spate unde exista un sistem suplimentare de frânare. Atunci s-a instalat panica. Oamenii au încercat să spargă geamurile și ușile ca să sară din tren. Mizau pe faptul că era o viteză mică și nu s-ar fi lovit. Alții au mers pe locurile din spate și le-au lăsat libere pe cele din față, rugându-se să scape dacă se vor lovi cu alt tren. Lucru ce se putea întâmpla după ce locomotiva a rupt macazul de linie. Practic, nu a mai putut schimba șinele și a rămas pe cele pe care venea un alt tren. Pare o scenă dintr-un film de acțiune, dar este o realitate trăită de mai mulți copii care se întorceau de la mare, de bătrâni și familii care veneau și ele spre casă după ziua liberă de 1 Iunie. Este încă neclar cum s-a oprit totuși trenul. Cercetările făcute de polițiști au arătat că, într-un final, mecanicul a reușit să acționeze frâna de urgență și a oprit trenul. Medicii de la Smurd din Pitești au fost chemați în Gara Golești ca să îi evalueze pe pasageri, iar surse judiciare spun că s-a evitat la limită declanșarea codului roșu de intervenție. Urcați apoi în alt tren, oamenii au ajuns, într-un final, acasă. Fără explicații oficiale, fără să fie întrebați dacă au nevoie de ceva. Doar mecanicul le-a spus să nu îi facă scandal pentru că nu e vina lui.
Calea ferată, ca-n Vestul Sălbatic
Incidentul de marți seara din Gara Golești a scos la suprafață multe discuții legate de calea ferată. Angajați ai CFR ne-au povestit cum au sesizat și anunțat de zeci de ori că trenurile vor ceda, dar zadarnic. Săgeata Albastră, personalul cel mai folosit la acest moment, este un tren din 2004. Cei care lucrează cu ele spun că nici o mașină personală nu o folosești atâția ani, ci te gândești să o schimbi, dar un tren care transporta sute oameni? Mecanicii vechi spun că cele mai multe erori vin de la computerul de bord și cred că este posibil ca aparatura să fi dat greș la Golești. Nimeni nu a putut vorbi oficial pentru că este o anchetă în curs, dar și pentru că protocoalele sunt clare în acest sens. Angajații, șefi gărilor au fost instruiți să nu sufle o vorbă fără aprobare de la București. Revoltați și sub protecția anonimatului, oamenii nu au putut, însă, să tacă și recunosc că transportul feroviar este un pericol dacă nu vor fi făcute modernizări. „Ce s-a întâmplat la Golești nu credeam că o să mai trăim. Acolo s-a evitat o catastrofă, doamnă. Se loveau trenurile și mureau. Fiecărui ministru i s-a spus că sunt probleme. Cum se schimba ministrul, cum trimiteam memorii. Poate pentru salarii ceream, nu ceream, dar pentru condițiile de muncă, ne-am revoltat mereu. Sunt trei probleme principale, materialul rulant, infrastructura și trenuri cu revizii expirate. Exploatăm trenurile luate de Mitrea și Necolaiciuc. Acolo, la Golești este o firmă privată. Locomotivele lor sunt praf, merg bine doar pe zona de câmpie, dar când trebuie să urce, cedează. Pierd uleiul, opresc în gări să completeze. Și apă. Și încă nu a venit căldura” spune un șef de gară.
Stațiile nu funcționează mereu
„Există o procedură pentru astfel de situații și ea spune că mecanicul ar fi trebuit să ceară locomotivă de ajutor, așa se numește. Dar sunt situații în care nu se poate. Nu funcționează stațiile, nu bat, nu transmit, cum să facă? A tras târziu frâna de urgență din moment ce trenul s-a oprit la 200 de metri de gară. Probabil că a făcut asta pentru că e periculoasă. Frânează brusc, oamenii riscă să se rănească. În mod normal, cine intră în tură verifică trenul și apoi pleacă cu el, dar uneori asta se face superficial pentru că mecanicii sunt forțați de timp, de întârzieri. Dacă mergeți în gări mici e ca după bombardament. În Gara Ciumești, legătura cu Dacia, de acolo pleacă mașinile spre toată Europa, am reușit să îl aducem pe ministrul Cuc. Și pentru că era vorba despre Uzina de Automobile Dacia a dispus modernizarea, numai că ministrul s-a schimbat și lucrările s-au sistat. Pe traseul pe care a fost incidentul opera un privat ce avea stipulat în contract să modernizeze, dar nu a făcut-o. Primea subvenție de la stat pe numărul de locuri, nu pe numărul de călători. El putea să meargă cu trenurile goale. Era o mașinărie financiară”, ne-a povestit un alt șef de gară.
O comisie de anchetă a fost trimisă la Golești, ca să afle ce s-a întâmplat cu trenul. Oficialii CFR spun că ar fi patinat motorul sau a fost vorba de o frânare bruscă. Dosarul penal deschis de polițiști este pentru neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea defectuoasă din culpă.