Jurnalul.ro Ştiri Justitie Livia Stanciu câştiga la INM „bani de seminţe”, în comparaţie cu pensia uriaşă

Livia Stanciu câştiga la INM „bani de seminţe”, în comparaţie cu pensia uriaşă

de Ion Alexandru    |   

Institutul Naţional al Magistraturii susţine că nu a dat-o afară din funcţia de formator pe Livia Stanciu, ci doar că nu a mai solicitat avizul pentru menţinerea acesteia la INM în anul 2019. Aceasta ar fi fost chiar cerinţa expresă a fostei şefe a ÎCCJ, care ar fi invocat lipsa timpului pentru activităţi didactice, “având în vedere activitatea intensă în care este implicată ca judecător CCR”. Pe surse, însă, se pare că INM a decis să renunţe la colaborarea cu Livia Stanciu, având în vedere Hotărârea CEDO din cazul primarului din Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, condamnat, fără a avea parte de un proces echitabil, la 3 ani şi 6 luni de închisoare, de un complet condus de Livia Stanciu şi, ulterior, achitat, la revizuire, tot de Înalta Curte.

Faptul că a rămas fără jobul de formator la INM reprezintă, pentru Livia Stanciu, o pierdere financiară minoră, în comparaţie cu veniturile uriaşe pe care aceasta le încasează din pensie şi din calitatea de judecător al Curţii Constituţionale. Potrivit ultimei declaraţii de avere, Stanciu a câştigat, în ultimul an fiscal, un salariu de formator la INM de 19.931 de lei anual. Bani de seminţe, având în vedere că, în aceeaşi perioadă, Livia Stanciu a încasat o pensie de 387.137 de lei pe an, iar de la CCR a realizat venituri de 304.137 de lei pe an.

INM a mai încetat şi colaborarea cu procuroarea DNA Carmen Alexandra Lăncrănjan. “Jurnalul” a descoperit că achetatoarea lui Dragnea nu şi-a depus declaraţia de avere pe ultimul an fiscal, nici pe site-ul CSM, nici pe cel al ANI, cu toate că legea este imperativă în acest sens. În declaraţia de anul trecut, Lăncrănjan menţiona că a încasat de la INM un salariu de formator de 10.347 de lei pe an.

Un alt magistrat care nu va mai activa ca formator INM este controversatul judecător George Dorel Matei, de la Curtea de Apel Bucureşti.

Subiecte în articol: livia stanciu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri