Jurnalul.ro Ştiri Politică Liviu Dragnea a explicat cum s-au mărit pensiile pentru cei din grupele speciale de muncă

Liviu Dragnea a explicat cum s-au mărit pensiile pentru cei din grupele speciale de muncă

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că prin modificările şi completările promovate de social-democraţi la Legea 263/2010 a pensiilor publice promulgate joi de preşedintele Klaus Iohannis, privind grupele speciale de muncă, se îndreaptă o inechitate iar beneficiari vor fi "peste 100.000 de români".

"Se va implementa uşor, nu este o chestiune complicată, este, de fapt, un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Noi am avut două intervenţii pe această lege, în 2016, dacă ţin minte cred că în decembrie, dacă nu greşesc, am reparat o inechitate pentru mineri, iar în această vară înainte de încheierea sesiunii parlamentare am adoptat, am propus un amendament la un proiect de lege de modificare a Legii pensiilor tot în acest sens, să se elimine nişte inechităţi generate de aplicarea unor legi (...) ce vizau recalcularea drepturilor de pensie pentru persoanele care şi-au desfăşurat activitatea în grupele speciale de muncă. Practic, în 2015 se ridicase nivelul stagiului de cotizare - 30, 32, 33 până la 35 de ani. (...) Practic, prin această lege la cei din grupele speciale - aviaţie civilă, siderurgie, subteran, transport maritim şi fluvial, foraj, ţiţei şi gaze, cei care lucrează în condiţii grele şi foarte grele - nu se mai împarte numărul de puncte la 35 de ani de muncă, se împarte la 25, ceea ce înseamnă că vor avea o pensie mai mare", a declarat Liviu Dragnea, joi seară, într-o intervenţie telefonică la România TV, întrebat despre impactul Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.

Liderul PSD a adăugat, referindu-se la beneficiarii respectivei legi, că este vorba despre oameni "care au ieşit la pensie în condiţii similare pe o legislaţie şi alţii care au ieşit, dar pe altă legislaţie, şi la ei se împărţea la un număr de ani diferit".

"Este, de fapt, îndreptarea unei inechităţi şi de recalcularea pensiilor vor beneficia în mod automat, nu mai este nevoie să meargă pensionarul la ghişeu, prin efectul acestei legi, din oficiu, Casa de Pensii va recalcula pensia pentru fiecare. Deci, este o mărire a pensiilor pentru cei din grupele speciale de muncă. A fost o decizie politică pe care am luat-o (...), am convenit să facem această completare în sensul pozitiv înainte de adoptarea noii legii a pensiilor, pe care am început să o prezentăm şi o vom prezenta în luna următoare", a declarat Dragnea.

El a precizat că de aceste modificări vor beneficia "peste 100.000 de români".

"Este vorba de decizia de a da dreptul românilor să participe într-un mod just la beneficiile creşterii economiei. Noi am spus-o şi mereu o spunem în continuare: nu acceptăm, nu suntem de acord cu teoria 'să strângă cureaua permanent'. Este creştere economică, oamenii trebuie să o ducă mai bine, pe măsura muncii lor", a spus Dragnea.

Referindu-se la noul proiect de lege a pensiilor, liderul PSD a spus că în cursul lunii august acesta va intra într-un amplu proces de dezbatere, la care vor fi invitate şi toate asociaţiile de pensionari.

"Sunt două obiective majore pentru această lege, eliminarea inechităţilor şi repararea nedreptăţilor şi, implicit, creşterea pensiilor, creşterea accelerată şi, al doilea obiectiv, oamenii să poată să beneficieze cât mai repede de prevederile acestei legi. (...) Deci, creşterea punctului de pensie şi implicit creşterea pensiilor îşi urmează parcursul din programul de guvernare iar, în paralel, va fi implementarea noii legi a pensiilor, adică recalcularea pensiilor pentru fiecare pensionar. Nu este o lege aşteptată doar de cei peste cinci milioane de pensionari, ar trebui să fie o lege aşteptată de către toţi cei care muncesc, chiar şi de tineri, pentru că toţi vor ajunge la pensie şi este important să ştie că în ţara lor statul le asigură o pensie decentă. (...) Şi, de asemenea, în această lege introducem 100% principiul contributivităţii, care ni se pare un principiu corect, onest şi just", a spus Dragnea.

Dragnea a mai precizat că dorinţa social-democraţilor este aceea ca actul normativ să fie votat în această toamnă.

" Noi vrem să o adoptăm în această toamnă şi sper, dar nu sunt foarte sigur, că ceilalţi şi preşedintele nu o vor ataca la Curtea Constituţională, doar, doar să o întârzie. Mă rog, nu cred că o vor face, în sfârşit, noi la începutul sesiunii parlamentare intrăm în forţă pentru dezbaterea şi adoptarea acestei legi. (...) Dacă suntem vii şi liberi, în această toamnă adoptăm noua lege a pensiilor", a declarat Dragnea.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat joi decretul de promulgare a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Legea se referă la persoanele care au desfăşurat activitate în locurile de muncă încadrate în grupa I şi/sau grupa a II-a de muncă. AGERPRES

Subiecte în articol: grupe speciale de munca
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri