Jurnalul.ro Ştiri Politică Liviu Dragnea: Avionul nu este Guvernul, avionul este România. Nu este o bătălie pe manșă

Liviu Dragnea: Avionul nu este Guvernul, avionul este România. Nu este o bătălie pe manșă

Președintele PSD Liviu Dragnea a vorbit la ediția de miercuri seară a emisiunii Sinteza zilei, de la Antena 3, despre cine se află în spatele remanierilor din Guvernul Grindeanu și despre șansele alianței PSD-ALDE de a guverna așa cum a promis.

Întrebat în debutul emisiunii cum comentează decizia Curții de Apel Pitești în cazul casei lui Klaus Iohannis, Liviu Dragnea a declarat că este îngrijorat de situația băncii. ”Să nu rămână pe drumuri. Sigur că suntem preocupați de asta. În rest, e o decizie a instanței, nu comentăm”, a spus Dragnea.

Despre remanierea Executivului

E clar că cele două locuri vacante trebuiau ocupate. Suntem în situația în care avem o întârziere de două luni de zile și trebuie să recuperăm foarte mult. La Fondurile Europene era nevoie de un plus de greutate politică

Doamna Mihaela Toader, foarte buna specialistă, rămâne în sistem, dar era nevoie de o mai mare anvergură politcă pentru a avea un ritm mai ridicat.

Am ajuns la concluzia că un om indicat pentru acest post este doamna Rovana Plumb.

La Ministerul pentru Afaceri și IMM-uri, este un domeniu care în programul nostru de guvernare are un rol foarte important. Noi am spus că vrem să dezvoltăm clasa mijlocie, iar firmele mai mici să fie ajutate să crească.

Despre tensiunile din PSD

Am avut mai multe întâlniri cu colegii mei în ultima perioadă în care le-am spus că noi nu am făcut nimic rău, guvernul nu a făcut nimic ilegal, nu a furat nimic, nu a gândit să iasă corupții, nu a avut agende ascunse. Demersul OUG a fost legal

Au fost zile grele, cu telefoane afișate, cu amenințări acasă, la familie, dar activitatea guvernamentală a continuat

În ceea ce privește mitingul. Aici îmi asum eu că nu am lăsat să se organizeze un miting de susținere în București. (...) În schimb, mitingurile județene care au început nu vor fi oprite de către mine. Nu este exclus un miting mare al PSD.

Despre audierile miniștrilor la DNA, în dosarul OUG

Cred cu tărie că va rămâne acest guvern pentru că majoritatea parlamentară nu poate fi ruptă. Spun cu toată seriozitatea, nu sunt de acord cu intruziunea unei puteri a statului asupra altei puteri a statului.

Nu înțeleg care este baza legală pentru care se face această achetă. Asta nu poate să facă bine României. De ce nu s-a procedat în aceeași manieră când s-au adoptat alte OUG de modificare a codurilor penale.

Eu sunt absolut convins că acest guvern va rezista tot mandatul. (...) Susținerea de la partid este uriașă, și pentru mine, ca președinte de partid, și pentru Sorin Grindeanu, ca premier.

Despre lupta anti-corupție

Nu se pot uita declarațiile publice făcute de procurorul Negulescu. Câte destine a stricat acest procuror? (...) Vedeți care este riscul? Că se poate pune pata pe tot sistemul și mâine să apară Negulescu 2.

Despre OUG prin care Cioloș a angajat România la plata a 1,6 miliarde de euro pentru ”Corveta multifuncțională”

Cred că este sufientă expertiză și la Guvern și la MApn. În primul rând, la orice achiziție trebuie să se ajungă pe cale legală. O să vedem care este cea mai folositoare variantă pentru statul român, din punct de vedere al prețului și al utilității acelui echipament.

Despre declarațiile lui Victor Ponta despre cei patru piloni ai guvernării

Avionul nu este guvernul, avionul este România. Țara asta, nu e în regulă să fie condusă doar de noi. Așa o vedea Traian Băsescu. Un om este prim ministru, adică conduce Guvernul, doi oameni conduc Parlamentul, un om este președintele României. Patru oameni sunt la conducerea României. Ce ar trebui? Să aibă fiecare avionul lui? Sau să treacă peste frustrări și să se așeze la aceeași masă și să se pună de acord.

Nu e bătălie pe manșă. Unii nu reușesc să înțeleagă că e important să rămâi în căsuța ta constituțională. Și dacă rămâi acolo, nu e înghesuială.

Un stat în care ordinea constituțională este lovită de ani de zile, străinii, și nu îi condamn, își văd interesul, or să spună că suntem o țară slabă, mai ușor cu părerea voastră, dacă aveți ceva ce ne interesează vă băgăm în seamă.

România are resurse foarte mari, ar fi bine să le gestioneze în avantajul ei. (...) Sper capreședintele Iohannis să aibă capacitatea să devină președintele acestei națiuni.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri