Jurnalul.ro Ştiri Politică Liviu Dragnea ia în calcul abrogarea OUG

Liviu Dragnea ia în calcul abrogarea OUG

Președintele PSD Liviu Dragnea a explicat, sâmbătă, după ce a fost anunțat un miting de amploare al PSD, că a decis să se întâlnească cu liderii coaliției de guvernare pentru a stabili ce urmează, conform dcnews.ro.

Președintele PSD a lăsat de înțeles că ia în calcul inclusiv abrogarea OUG, în contextul în care își dorește o soluție de stingere a conflictului:

”Pot spune că membrii și simpatizanții PSD nu mai pot fi ținuți în frâu, oamenii vor să iasă în stradă  pentru a-și exprima dezaprobarea profundă față de mișcarea de inspirație soroșistă la care asistăm. Partidul se organizează singur. Simt că nu voi mai putea să țin în frâu, de la centru, presiunea din organizațiile din țară, care pot aduce în stradă, la București, aproape un milion de oameni. Ca urmare, am decis să mă întâlnesc cu partenerii de coaliție și cu premierul pentru a le propune o soluție de ieșire din impas. Oameni responsabili fiind, nu putem asista la sfărâmarea României din cauza iresponsabilității președintelui Iohannis. Votanții PSD sunt extrem de nervoși, fiind conștienți de valoarea votului lor și pentru că suntem împiedicați să punem în practică programul propus. O altă sursă de enervare este punerea în circulație de zvonuri potrivit cărora premierul va fi chemat la anchetă. O să propun o soluție de stingere a conflictului pe care sper s-o accepte premierul în legătură cu OUG. Eventual se poate vorbi chiar de abrogarea OUG, dacă premierul acceptă. Cu speranța că acest lucru îi va convinge și pe membrii și simpatizanții noștri să nu iasă în stradă, escaladând tensiunile. Nu vreau să existe un conflict români contra români și să se rupă România în două. Pentru că nu se mai poate discuta cu argumente raționale, ci ne confruntăm cu o mașină de dezinformare incredibilă în timp ce România are nevoie de liniște și stabilitate pentru a putea înainta spre prosperitate, dezvoltare și democrație”. 

Sursa: Antena 3

Subiecte în articol: liviu dragnea abrogare oug
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri