Jurnalul.ro Ştiri Externe Locuitorii din Praga vor să redenumească străzile după personajele din "Stăpânul Inelelor"

Locuitorii din Praga vor să redenumească străzile după personajele din "Stăpânul Inelelor"

de Redacția Jurnalul    |   

Locuitorii din Praga vor să redenumească străzile după personajele din "Stăpânul Inelelor". Capitala cehă are deja o insulă care poartă același nume cu un tărâm din Pământul de Mijloc.

La nord de centrul istoric al Pragăi, există o insulă numită Rohan, unde orașul dezvoltă un nou cartier rezidențial care va fi terminat în deceniul următor.

Administrația capitalei cehe a anunțat un plan de a numi noile străzi care vor apărea pe insulă cu numele unor filosofi celebri, precum Kant și Derrida. Unii locuitori cehi au însă o dorință diferită și au lansat o petiție online pentru a denumi străzile după personaje din "Stăpânul inelelor" al lui J.R.R. Tolkien.

„Digul Rohan ar trebui să poarte numele Rohan!", insistă petiția, potrivit AFP.

Insula Rohan împarte numele cu un regat al Pământului de Mijloc din "Stăpânul Inelelor". Locul de pe râul Vltava nu a fost numit în onoarea cărții, ci mai degrabă poartă numele unui poet local - Josef Rohan. Cu toate acestea, petiționarii, care au strâns deja peste 10.000 de semnături, nu sunt deranjați de acest mic detaliu și sunt ferm convinși că noul cartier ar trebui să celebreze moștenirea eroilor fictivi care au luptat în paginile romanului.

În plus, semnatarii petiției au subliniat că printre numele de străzi propuse de autoritățile orașului nu se află nicio femeie. În replică, aceștia propun o stradă cu numele fecioarei scutului Eowyn.

Inițiativa se bucură, de asemenea, de sprijinul fostului primar al orașului Praga Zdenek Hřib.

Cehii sunt cunoscuți pentru pasiunea lor pentru fantezie. Atunci când a avut loc un recensământ în 2021, aproximativ 21.000 de cehi s-au înregistrat ca Jedi, gardienii păcii și justiției din saga Star Wars.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: praga stapanul inelelor
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri