Jurnalul.ro Sport Fotbal international Louis Munteanu a debutat oficial în MLS pentru DC United. Atacantul român a fost transferat pentru 7 milioane de dolari

Louis Munteanu a debutat oficial în MLS pentru DC United. Atacantul român a fost transferat pentru 7 milioane de dolari

de Redacția Jurnalul    |   

 Fostul atacant al lui CFR Cluj a debutat oficial în MLS, în meciul pe care echipa lui, DC United, l-a disputat cu Philadelphia Union.

DC United s-a impus cu 1-0 în partida cu Philadelphia Union, golul fiind marcat de Tai Baribo în minutul 23, potriviv ESPN.

Atacantul Louis Munteanu a debutat în MLS pentru DC United, când l-a înlocuit pe Gabriel Pirani în minutul 70.

Louis Munteanu, internaționalul român în vârstă de 23 de ani, a fost achiziționat în ianuarie pentru o sumă record pentru club, de peste 7 milioane de dolari, scrie ESPN.

CFR Cluj a anunțat în ianurarie că a ajuns la un acord cu D.C. United pentru transferul definitiv al atacantului Louis Munteanu la formația din Statele Unite ale Americii.

Louis Munteanu a ajuns la CFR în vara anului 2024, echipă pentru care a avut 63 de apariții, a marcat 28 de goluri și a oferit 9 pase decisive.

La finalul sezonului trecut al Superligii, Munteanu a câștigat titlul de golgheter, cu 23 de reușite în campionat. De asemenea, el a avut un rol important la câștigarea Cupei României, competiție în care a înscris de două ori, unul dintre goluri fiind marcat chiar în finală.

Subiecte în articol: cfr cluj mls
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri