Jurnalul.ro Ştiri Observator UBB despre doctoratul lui Bode: Suspiciunile de plagiat se confirmă în marea lor majoritate

UBB despre doctoratul lui Bode: Suspiciunile de plagiat se confirmă în marea lor majoritate

de Redacția Jurnalul    |   

Comisia de etică a Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca a decis cu privire la teza de doctorat a ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, secretar general al PNL, că suspiciunile de plagiat se confirmă în marea lor majoritate.

"Comisia de etică a UBB a adoptat în data de 09.01.2023 Hotărârea Nr. 1 din 2023 ca urmare a autosesizării în urma unor noi informaţii cu privire la suspiciuni de plagiat în teza de doctorat a Dl. Lucian Bode. Concluzia analizei este că suspiciunile de plagiat se confirmă în marea lor majoritate", arată comunicatul instituţiei de învăţământ superior din Cluj-Napoca.

Potrivit acesteia, în lipsa posibilităţii legale de a aplica sancţiuni disciplinare unei persoane care nu este membru al comunităţii academice, Comisia îi solicită corecturi la teză şi retragerea cărţii publicate pe baza tezei.

De asemenea, se vor sesiza consiliile naţionale (CNATDCU/Consiliul Naţional de Etică a Cercetării) pentru demersuri suplimentare, în condiţiile legii, mai precizează reprezentanţii UBB, în comunicatul menţionat.

Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) informase, în 24 noiembrie, că a reluat analiza tezei de doctorat a ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, în urma apariţiei în spaţiul public a unor noi suspiciuni de plagiat.

Reprezentanţii universităţii au anunţat că vor fi cooptaţi în analiză şi experţi internaţionali independenţi, având în vedere interesul public faţă de acest caz.

"Reamintim faptul că abaterile de etică se analizează exclusiv în urma unor sesizări sau prin autosesizare când există în spaţiul public dovezi clare şi doar în limitele acestora. Orice altă abordare ar fi ilegală şi contrară prezumţiei de nevinovăţie, depăşind şi practicile academice standard. De asemenea, pornind de la bunele practici internaţionale, precizăm că analiza poate fi reluată ori de câte ori este cazul, pe baza noilor dovezi prezentate de către cei interesaţi", se mai menţionează în comunicat.

Universitatea clujeană anunţa, pe 2 noiembrie, că a înaintat către CNATDCU şi Ministerul Educaţiei informarea referitoare la o primă hotărâre a Comisiei de Etică cu privire la teza de doctorat a lui Lucian Bode. UBB preciza atunci că nu s-a analizat valoarea conţinutului ştiinţific al lucrării, care nu face obiectul demersului de etică. În schimb, Hotărârea Comisiei de Etică a UBB a identificat "în mod clar" existenţa unor abateri etice şi a făcut recomandări interne şi pentru Lucian Bode, care însă nu-i pot fi impuse direct, nemaifiind în relaţii contractuale cu universitatea.

"Comisia de Etică a UBB nu are în atribuţii analiza păstrării sau retragerii titlului de doctor, demers care ţine de CNATDCU/ minister, prin analize proprii, motiv pentru care Comisia de Etică a UBB, depistând probleme etice, a făcut informarea către CNATDCU. Dacă se constată alte probleme etice, care nu sunt evidenţiate de softurile antiplagiat sau nu au fost identificate de analiza Comisiei, acestea pot fi semnalate oricând şi analizate suplimentar, în cadrul Comisiei de Etică a UBB şi/sau direct la CNATDCU", a mai transmis UBB.

 

Subiecte în articol: lucian bode plagiat
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri