Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă 10 lucruri pe care nu le fac oamenii inteligenți emoțional

10 lucruri pe care nu le fac oamenii inteligenți emoțional

de Florian Saiu    |   

Inteligența emoțională este probabil cea mai puternică, dar și cea mai subevaluată trăsătură din societatea noastră. Credem în fundamentarea deciziilor noastre pe logică și rațiune, însă, după lungi perioade de analiză, ajungem la aceeași concluzie pe care am fi luat-o printr-o hotărâre instantanee.

„Liderii noștri trec prea ușor cu vederea elementul uman din problemele sociopolitice, și nu trebuie să invoc ratele de divorț din societățile contemporane ca să te conving că nu știm să ne alegem partenerul perfect (și că nici nu avem abilitatea de a menține relații intime pentru o perioadă mai lungă)”, remarca Brianna Wiest, autoarea volumului „101 eseuri care îți vor schimba modul de a gândi” (Editura Nemira, 2023). Întru o mai bună înțelegere: „Ca să fii eficient trebuie să funcționezi ca o mașinărie, ca un produs al vremurilor noastre: un robot consumerist bine uns, adaptat la era digitală, care nu e conștient de sine, dar e foarte funcțional. Și tocmai de aceea suferim”.

Adevărații lideri

„În continuare - a punctat Brianna Wiest - voi enumera obiceiurile oamenilor care au capacitatea de a conștientiza ce simt, ale celor care știu cum să-și exprime, să-și proceseze, să-și demonteze și să-și ajusteze experiențele, pentru că dețin controlul asupra propriei vieți. Ei sunt adevărații lideri, cei care trăiesc cel mai autentic și mai deplin - și de la ei ar trebui să învățăm. Mai jos sunt enumerate lucrurile pe care nu le fac oamenii inteligenți emoțional”.

1. Aceștia nu presupun că modul în care gândesc și simt în legătură cu o situație reflectă realitatea și deznodământul respectivei situații. Ei înțeleg că emoțiile lor sunt reacții față de ce se întâmplă, iar nu indicatori exacți ai situației cu care se confruntă. Acceptă că acele reacții pot avea de-a face cu propriile probleme mai degrabă decât cu situația obiectivă în cauză. 

2. Reperele lor emoționale nu sunt externe. Emoțiile lor nu sunt lucrătura altcuiva și, prin urmare, nu sunt probleme pe care alții trebuie să le rezolve. Deoarece înțeleg că ei sunt cauza absolută a ceea ce trăiesc, nu alunecă pe panta pasivității indignate și nu își spun că universul le-a greșit, deci universul trebuie să corecteze acea greșeală. 

3. Nu presupun că știu ce îi va face cu adevărat fericiți. Având în vedere că singurul nostru cadru de referință din orice moment dat este ce s-a întâmplat în trecut, chiar nu avem mijloacele de a stabili ce ne-ar face cu adevărat fericiți, ci doar ce ne-ar putea salva de orice ne-a displăcut în experiențele noastre anterioare. Înțelegând acest lucru, se deschid față de orice experiență spre care îi conduce viața, știind că în orice lucru sunt și părți rele, dar și părți bune. 

4. Nu consideră că dacă se tem sunt pe calea greșită. Indiferența este un semn care ne arată că suntem pe calea greșită. Frica este un indiciu că facem progrese spre ceva ce iubim, însă vechile credințe sau traumele nevindecate ne stau în cale. (Sau, mai degrabă, se cer a fi vindecate.) 

5. Știu că fericirea este o alegere, însă nu simt nevoia să facă permanent această alegere. Aceste persoane nu sunt blocate în iluzia că fericirea este o stare continuă de bucurie. Oamenii inteligenți emoțional își dau voie să proceseze tot ceea ce trăiesc. Își dau voie să trăiască în starea lor naturală. Își găsesc mulțumirea tocmai în starea de neîmpotrivire. 

6. Nu permit să li se inducă gânduri. Recunosc faptul că, prin condiționare socială și mimetism, pot fi deseori distrași de gânduri, credințe și mentalități care nu au fost niciodată ale lor. Pentru a le combate, își fac inventarul propriilor convingeri, reflectă asupra originii lor și decid dacă respectivul cadru de referințe chiar îi reprezintă. 

7. Își dau seama că un calm infailibil nu înseamnă inteligență emoțională. Aceștia nu își ascund sentimentele și nici nu încearcă să le tempereze până la a le suprima. Însă au capacitatea de a-și întârzia răspunsul emoțional până când ajung într-un mediu în care este oportun să-și exprime sentimentele. Așadar, nu își reprimă sentimentele, ci și le administrează eficient. 

8. Știu că un sentiment nu îi va ucide. Și-au dezvoltat suficient capacitatea de conștientizare și au suficientă putere încât să știe că toate lucrurile, chiar și cele mai rele, sunt trecătoare. 

9. Nu se împrietenesc cu oricine. Înțeleg că încrederea și intimitatea se construiesc în timp și că trebuie să alegi cu cine vrei să-ți petreci timpul. Asta nu înseamnă că stau la distanță sau că ridică ziduri în jurul lor, ci doar că sunt atenți cui îi permit să intre în viața și în inima lor. Sunt buni cu toți cei din jur, însă cu adevărat deschiși sunt doar cu câțiva. 

10. Nu confundă un sentiment neplăcut cu o viață neplăcută. Sunt conștienți de complexitatea vieții și evită extrapolarea care proiectează momentul prezent asupra viitorului predictibil: știu că momentul de față nu constituie esența întregii lor vieți, ci doar o experiență temporară, tranzitorie dintr-un întreg. Oamenii inteligenți emoțional își permit să aibă zile proaste, adică își permit să fie complet umani. Și își găsesc liniștea cea mai profundă tocmai în această neîmpotrivire față de cursul firesc al vieții.

„Inteligența emoțională este probabil cea mai puternică, dar și cea mai subevaluată trăsătură din societatea noastră”, Brianna Wiest

„Oamenii inteligenți emoțional își permit să aibă zile proaste, adică își permit să fie complet umani”, Brianna Wiest

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Subiecte în articol: lucruri oameni inteligent emoţional
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri