Jurnalul.ro Ştiri Politică Ludovic Orban: Demersurile din ultima perioadă îmi arată că de mult nu mai este Renate Weber Avocatul Poporului

Ludovic Orban: Demersurile din ultima perioadă îmi arată că de mult nu mai este Renate Weber Avocatul Poporului

Președintele PNL, premierul Ludovic Orban, a afirmat, luni, după ședința Biroului Executiv al PNL, că prin demersurile din ultima perioadă Renate Weber nu mai este de mult Avocatul Poporului.

„Noi considerăm că instituţia Avocatului Poporului trebuie să fie o instituţie care să apere drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor români, care să fie de partea românilor care respectă legea, nu de partea românilor care încalcă cu bună ştiinţă legea, să nu fie reprezentantul în acţiunile pe care le întreprinde al PSD şi al acoliţilor PSD şi să fie reprezentantul cetăţenilor, iar din punctul nostru de vedere s-a ajuns mult prea departe. Să consideri medicii, cadrele medicale, toţi angajaţii spitalelor ca şi cum ar fi administratori de lagăre de detenţie este ceva inacceptabil, lucrurile sunt împinse dincolo de orice fel de imaginaţie. De asemenea, atacarea la CCR a reglementărilor prin care s-au acordat amenzi către cei care nu au respectat legea a arătat că Avocatul Poporului s-a pus de partea celor maxim 1% din populaţie care nu au respectat legea şi care au fost amendaţi pentru faptul că nu au respectat legea. Toate demersurile făcute în ultima perioadă de Avocatul Poporului îmi arată că de mult nu mai este Renate Weber Avocatul Poporului, ci a rămas cum era Ciorbea înainte - avocat al PSD. (...) Ultimul atac a fost atacul împotriva legii privitoare la impozitarea pensiilor speciale", a declarat Ludovic Orban.

PNL a depus, luni, la Parlament, cererea de revocare a Renatei Weber de la conducerea instituției Avocatul Poporului.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri