Jurnalul.ro Ştiri Externe Lufthansa negociază evitarea FALIMENTULUI  printr-o naționalizare

Lufthansa negociază evitarea FALIMENTULUI  printr-o naționalizare

de Dan Constantin    |   

Cel mai mare transportator aerian european, COMPANIA LUFTHANSA, negociază cu statul german naționalizarea parțială.Este o soluție pentru evitarea falimentului în condițiile restrângerii drastice a zborurilor comerciale provocate de coronavirus. Din cele 760 de avioane ale companiei, 700 sunt înghețate la sol, numărul pasagerilor s-a redus cu 99 la sută. Lufthansa pierde 1 milion de euro pe oră; în aceste condiții doar  intrarea capitalului de stat și un ajutor de 9 miliarde de euro poate fi soluția de evitare a falimentului, menționează publicația specializată Journal de  l*Aviation. Negocierea vizează o participare de până la 25 la sută a capitalului public , plus o acțiune, ceea ce ar reprezenta o minoritate de control. Statul ar avea și un loc în consiliul de administrare.

 Companiile de transport aerian sunt puternic lovite de epidemia coronavirus.Pentru a fi salvate se alocă ajutoare substanțiale și credite garantate de stat. Air France a primit 7 miliarde euro, KLM , 3 miliarde.

Subiecte în articol: lufthansa
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri