Jurnalul.ro Ştiri Social Birocrație dincolo de moarte: Trupul poetei Mihaela Sandu a stat trei săptămâni la Morga din Pitești

Birocrație dincolo de moarte: Trupul poetei Mihaela Sandu a stat trei săptămâni la Morga din Pitești

Poveste pe cât de tristă pe atât de revoltătoare, în Argeș. După moartea unei femei care nu mai avea familie, trei săptămâni trupul ei a stat la Morga din Pitești.

Nicio rudă de până la gradul 4 nu și-a dat acceptul să o înmormânteze, dar nici negația, pentru ca Asistența Socială să se poată ocupa. S-a găsit un unchi îndepărtat, dar și el a fost anunțat că, înainte de a o lua la cimitir, trebuie să achite 2.000 de lei, atât cât costă faptul că a stat într-un frigider la Morgă. De cele de după poarta spitalului se ocupă Arhiepiscopia Argeșului, care spune că a anunțat de mult că instituția bisericească se îngrijește de morții nimănui, doar că cineva a uitat sau nu a știut.

Suferindă de obezitate și declarată persoană cu dizabilități, Mihaela Sandu era o persoană cunoscută în Pitești datorită talentului artistic. Scria poezii și participa la evenimente culturale, la cele la care putea ajunge. Cât a trăit mama ei, a fost un om îngrijit și cu un venit de la statul român, doar că în urmă cu un an, femeia trecută de 50 de ani a rămas fără niciun sprijin. Părintele i s-a stins, iar de atunci a mai ajutat-o o vecină. 

Singură, piteșteanca și-a umplut casa cu cărți și își petrecea tot timpul citind. Avea o greutate de aproape 200 de kilograme ceea ce a făcut aproape imposibil ca ea să se mai deplaseze, să mai iasă, motiv pentru care a pierdut și pensia pe care o primea: nu s-a mai putut prezenta la comisia care analizează situația persoanelor cu handicap și nu a avut pe cineva care să poată umbla, să arate că este nedeplasabilă și să aducă membrii comisiei la ea.

Moartea ei a fost anunțată în spațiul public de avocatul Florentin Sorescu, un apărător devenit celebru în România după ce a fost primul avocat din dosarul lui Cristian Cioacă. Pe 18 octombrie, Florentin Sorescu a dat vestea tristă într-o postarea pe internet în care a povestit și cum îi dăduse femeii un mesaj în care o anunța că a scăpat de un proces, dar ea murise deja. „Se trezise chemată în judecată, numai bună de plătit niște sume de bani pe care le primise ca indemnizație în timpul în care lucrase la un cămin cu oameni cu dizabilități și de care Auditul declarase că i-au fost acordate în mod greșit. Vă dați seama? Ea, care era persoană cu handicap, a mers să aibă grijă de oameni ca ea și acum avea de plătit pentru asta. În dosar s-a formulat cerere de renunțare la judecată. I-am dat mesaj că a scăpat, ulterior am aflat că a murit”.

 

Unchiul, nevoit să plătească taxe 

Au trecut trei săptămâni de când s-a aflat că ea a murit și până la înmormântare. În tot acest timp, trupul neînsuflețit a stat la Morgă, Asistența Socială i-a căutat rudele, iar Poliția a spus că nu mai are nicio legătură. După ce au fost contactate toate rudele posibil de găsit, deși niciuna nu s-a putut ocupa de funeralii, nici serviciul social nu a putut face asta, pentru că nu avea negațiile apropiaților. Într-un final, a fost găsit un unchi, rudă de gradul cinci, care a spus că o va înmormânta el. Dar birocrația a învins și a avut nevoie de mai multe zile ca să ducă la sfârșit ceea ce avea de făcut.

„Unchiul are peste 70 de ani, este un om cumpătat, dar el a trebuit să dea o declarație notarială pe proprie răspundere că își asumă cadavrul și este de acord să plătească cheltuielile de refrigerare. Lucru pe care l-a și făcut. Arhiepiscopia a anunțat că se va ocupa de toate celelalte de care este nevoie, inclusiv de loc de veci. Și ca să vedeți cât de corect este acest om, unchiul, când i s-a confirmat că Mihaela Sandu beneficiază de ajutor de înmormântare, mi-a cerut să anunțăm și preoții de acest lucru”, a povestit pentru Jurnalul, avocatul Florentin Sorescu. 

 

Preoții au aflat din spațiul public 

Cel care a auzit povestea tristă a Mihaelei Sandu a fost chiar Înalt Preasfințitul Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, care i-a dat binecuvântare unui preot consilier să se ocupe de tot ce înseamnă cele creștinești. Problema este că biserica se putea ocupa doar după ce trupul era ridicat de la Morgă.

„Noi ne-am asumat tot ce înseamnă de la ieșirea de pe poarta spitalului, tot ce este necesar pentru slujba creștinească, locul de veci, parastas. Noi am făcut adresă către spitalele cu morgă de câțiva ani, de când era pandemia de COVID, și am transmis că, în cazul în care există trupuri neînsuflețite nerevendicate după o perioadă mai lungă, să ne apeleze. Ori adresa a fost uitată, ori cineva nu a știut de ea. Cert este că o vom trimite din nou, în același mod, la toate unitățile spitalicești cu morgă. Au fost multe dificultăți, cele mai multe - motive de birocrație, însă Dumnezeu a lucrat și, în timp ce vorbesc cu dumneavoastră, chiar merg spre înmormântare”, a declarat pentru Jurnalul, Andrei Diaconescu, consilier social-filantropic al Arhiepiscopiei Argeșului. 

Mihaela Sandu a fost înmormântată chiar în ziua sărbătoririi Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, pe Aleea Scriitorilor, la Cimitirul Schitului Trivale din Pitești. 

„Ironia de care a avut parte în timpul vieții a continuat și după moarte. Pe fata asta nimeni nu a vrut-o, nici măcar morții. Nu numai că a murit fără nimeni în jurul ei și a stat așa, neîmpărtășită și neajunsă câteva zile, dar cu siguranță s-a stins una din cele mai mai singurătăți” - Florentin Sorescu, avocat 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Subiecte în articol: moarte femeie morga piteşti
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri