Salata cu icre de știucă de Tulcea este ultima specialitate tradițională românească introdusă pe lista produselor cu Indicație Geografică Protejată. Ea a devenit astfel recunoscută și protejată de Uniunea Europeană, înscriindu-se pe selecta listă a brandurilor de țară. Pe ea se mai află înscrise Magiunul de prune de Topoloveni, Salamul de Sibiu, Brânza de Ibănești, Novacul afumat din Țara Bârsei, Scrumbia de Dunăre afumată, Cârnații de Pleșcoi, Telemeaua de Sibiu și Cașcavalul de Săveni. Vorbim totuși de puține produse înregistrate, comparativ cu potențialul pe care îl au producătorii români care fac produse agroalimentare tradiționale. Deși certificarea europeană este o garanție a calității care apără numele și rețeta produsului, ai noștri nu se înghesuie să-și certifice produsele, deși acest lucru le-ar aduce profituri mai mari. De cele mai mult ori vorbim despre producători mici care, din cauza dimensiunii reduse a afacerii lor, nu sunt interesați să facă acest pas.
Produsele agroalimentare şi băuturile protejate de Uniunea Europeană ca „indicaţii geografice” (IG) reprezintă o valoare a vânzărilor de 74,76 miliarde de euro, potrivit unui studiu prezentat anul trecut de Comisia Europeană. Documentul preciza că valoarea vânzărilor unui produs cu denumire protejată este, în medie, de două ori mai mare decât în cazul produselor similare fără niciun fel de certificare. Conform studiului, există un avantaj economic clar pentru producători în ceea ce priveşte comercializarea şi creşterea vânzărilor, datorită calităţii deosebite şi reputaţiei acestor produse şi faptului că, pentru a obţine produse autentice, consumatorii sunt dispuşi să cheltuie mai mulți bani. „Produsele alimentare europene au reputaţia de a fi sigure, hrănitoare şi de înaltă calitate. Metodele tradiţionale de producţie contribuie la obiectivul UE de a deveni etalonul global pentru durabilitate în producţia de alimente”, se mai preciza în documentul citat.
Printre dificultățile identificate de Ministerul Agriculturii în obținerea statutului de produse protejate în UE se numără și reticența producătorilor autohtoni de a se asocia pentru respectarea unor reguli comune.
Putem apăra produsul, dar și denumirea
În 2008, a fost înființat Oficiul Național al Produselor Tradiționale și Ecologice Românești, cu atribuții în sprijinirea producătorilor pentru promovarea și protejarea alimentelor tradiționale și ecologice. De altfel, acesta a fost anul în care a început și procesul de protejare a denumirii produselor tradiționale românești la nivelul Uniunii Europene. Trebuie spus că există însă o diferență între noțiunea de produs tradițional atestat și protecția produsului asigurată la nivel european. Produsul tradițional atestat se referă la produs, în timp ce produsele protejate de Uniunea Europeană ca „indicaţii geografice” se adresează denumirii.
Avantajele înregistrării produselor
- Împiedică utilizarea comercială a unei denumiri înregistrate care ar permite exploatarea reputației acesteia (ex. Salam de Sibiu);
- Împiedică utilizarea abuzivă, imitarea sau evocarea originii;
- Previne indicațiile false sau înșelătoare referitoare la proveniența, originea, natura sau calitățile esențiale ale produsului;
- Previne alte practici susceptibile să inducă consumatorul în eroare cu privire la originea veritabilă a produsului.
Cum se produc brandurile de țară
-Magiunul de prune Topoloveni a fost primul produs care a deținut certificarea de Indicaţie Geografică Protejată (IGP), el primind-o pe 7 aprilie 2011. Magiunul natural de prune Topoloveni este produs după o reţetă păstrată din anul 1914.
-Novacul afumat din Țara Bârsei este un file de pește afumat la cald, obținut din specia crap novac, care este crescut timp de trei ani în ferme piscicole situate în comunele din zona de centru-vest a României: Dumbrăvița, Feldioara, Halchiu, Bod și Hărman. Pentru crearea produsului, este necesară aplicarea unei tehnici de sărare și afumare la cald.
-Telemeaua de Ibănești se produce în aria care corespunde în parte cu Valea Râului Gurghiu. Ea poate fi comercializată sub această denumire în Uniunea Europeană doar dacă a fost produsă pe teritoriul administrativ a trei comune din România: Gurghiu, Hodac și Ibănești, aflate în județul Mureș.
-Salamul de Sibiu este un salam crud-uscat, realizat din carne de porc provenită de la porci ajunşi la maturitate şi din slănină tare. Amestecul este umplut în membrane naturale şi/sau colagenice şi supus afumării cu lemn de esenţă tare, maturării şi uscării la rece. România are o tradiţie de peste 100 de ani în producerea Salamului de Sibiu.
-Salata cu icre de știucă de Tulcea - este o cremă pe bază de ulei de floarea-soarelui, de culoare alb-gălbuie, la prepararea căreia se folosesc minimum 29% icre, din care minimum 15% icre de știucă sărate cu bobul întreg și maximum 14% icre sărate de pește din Deltă, în amestec cu apă carbogazificată și zeamă de lămâie.
-Scrumbia de Dunăre afumată - este un produs regional, pregătit după o rețetă tradițională, veche de peste 100 de ani, din Delta Dunarii, aria Frecăței. După obținerea acestui certificat, scrumbia de Dunăre afumată se produce doar în arealul Deltei de către cei care s-au asociat într-o cooperativă.
-Cârnaţii de Pleşcoi - sunt un soi de cârnaţi afumaţi produşi dintr-un amestec de carne de oaie şi vită, uneori şi carne de capră, condimentaţi cu ardei roşu, usturoi şi cimbru. Ei sunt cunoscuți pe teritoriul României începând din secolul al XIII- lea.
-Cașcavalul de Săveni - este o brânză maturată produsă în regiunea Botoșani. Se caracterizează printr-o perioadă lungă de maturare (60 de zile), în urma căreia consistența sa devine onctuoasă și omogenă, iar culoarea, mai pronunțată. Gustul său, ușor amărui, se caracterizează prin nuanțe de nucă.