Jurnalul.ro Ştiri Locale Doi indivizi care organizau lupte ilegale cu câini au fost reținuți

Doi indivizi care organizau lupte ilegale cu câini au fost reținuți

de Redacția Jurnalul    |   

Doi indivizi din județul Brașov care organizau lupte ilegale cu câini au fost reținuți. Într-o acțiune ulterioară, polițiștii au găsit doi câini cu urechile tăiate.

Polițiștii din Săcele s-au sesizat din oficiu, duminică, după ce au primit informații despre mai multe persoane din localitate care ar fi organizat o luptă ilegală între doi câini.

Investigațiile au arătat că, pe 29 februarie, pe o stradă din Săcele ar fi fost organizată o luptă între două exemplare canine, care erau însoțite și încurajate să se angajeze în luptă, de către deținătorii lor.

„După identificarea persoanelor care ar fi organizat și și-ar fi implicat câinii în lupta ilegală, respectiv doi bărbați, din municipiul Săcele, polițiștii au dispus, după administrarea probatoriului, măsura reținerii și introducerii acestoara în Centru de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J., pentru o perioadă de 24 de ore. În ceea ce privește exemplarele canine implicate în lupta de către cei doi bărbați, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Brașov au emis ordine de plasare a acestora în cadrul unui adăpost canin și, la acest moment, beneficiază de îngrijire specifică”, transmite IPJ Brașov.

Cei doi bărbați vor fi prezentați marți la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov.

Ulterior, polițiștii au verificat, în Săcele, respectarea normelor legale privind regimul de deținere a câinilor periculoși și agresivi. Au constatat mai multe încălcări ale prevederilor legale pentru care au dat 11 amenzi de 9.500 lei. De asemenea, au fost găsiți doi câini cu urechile tăiate, motiv pentru care Biroul pentru Protecția Animalelor Brașov s-a sesizat din oficiu și a deschis două dosare penale.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: lupte caini brasov
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri