„În 14 martie 1854 s-a născut, în mahalaua bucureşteană Precupeţii Noi, Alexandru Macedonski. Estetismul românesc începe cu acest revoluţionar decadent, singur împotriva tuturor. Animator şi teoretician al poeziei noi, perfect conectat la ultimele experienţe apusene, nu a reuşit, cu toate eforturile sale, să se impună la Paris şi Roma, iar capodopera sa de bătrâneţe, Poema rondelurilor, e o colecţie de splendori neoclasice. Sincronistul extravagant, inovatorul si occidentalistul radical cu mustaţă de spadasin francez a fost, ca mai toți romanticii, fascinat de Orient.”, remarca elegant, în deschiderea unei biografii în tușe repezi, criticul și istoricul literar Paul Cernat.
Și-a rupt dinții în Eminescu și Caragiale
Coborând pe firul argintat al acestei pledoarii: „Poet famelic, cu familie grea şi fantasme de mărire compensatorii, stipendiat de dubiosul mecena Alexandru Bogdan Piteşti, sponsorul simbolismului românesc, Macedeonski a fost stigmatizat şi după moarte din cauza epigramei (infame) la adresa rivalului Eminescu, aflat deja în ospiciu. A alimentat şi acuzele de plagiat la adresa lui Caragiale, care la rândul lui l-a încondeiat cât a putut (alintându-l Macabronski). Antijunimist înrăit, a încercat şi a reuşit să scoată literatura română de pe orbita filogermanismului şi să o repună pe linia latină, filo-franceză şi filo-italiană, a lui Heliade Rădulescu & Co.”
Ciclul magistral al Nopților
În prelungire: „A ţinut, timp de trei decenii, locul criticii simboliste la cenaclul şi revista Literatorul, unde a lansat cam toată floarea cea vestită a modernismului românesc, în frunte cu Arghezi, Bacovia, Ion Barbu, Ion Pillat, Tudor Vianu. Poet foarte inegal, cu atât mai slab cu cât s-a dorit a fi mai nou, estet contemplativ, dar şi poet social vehement, autor de Psalmi moderni înaintea lui Arghezi, Macedonski a atins excelenţa în ciclul Nopţilor, inspirat de Alfred de Musset, cu Noaptea de noiembrie (viziune terifiantă a propriei morţi), Noaptea de mai (un imn vivaldian al primăverii) şi mai ales Noaptea de decembrie (un mare poem al literaturii române din toate timpurile).”
Peste patru generații
În profunzime: „Romancier erotic de tip D’Annunzio în romanul Thallasa, un fel anti-Cezara eminesciană, a scris şi proze scurte câteodată excepţionale (Palatul de cleştar, Oceania-Pacific-Dreadnought, intimista Casa cu nr. 6). A compus, la bătrâneţe, o piesă de teatru despre moartea lui Dante (un poet care l-a obsedat). S-a răzbunat postum, prea târziu pentru el, pe toţi detractorii săi. Dar a ştiut-o de-atunci: …Dar când patru generații peste moartea mea vor trece,/ Când voi fi de-un veac aproape oase și cenușă rece,/ Va suna și pentru mine al dreptății ceas deplin,/ Ș-al meu nume, printre veacuri, înălțându-se senin,/ Va-nfiera ca o stigmată neghiobia dușmănească,/ Cât vor fi în lume inimi și o limbă românească (Epigraf).”
Aroganța de la Junimea
Aproape de capăt: „Cei care deschid sumarul volum Poesii (1882) de Alexandru Macedonski, pot fi șocați de a sa dedicație pentru un critic pe care-l atacase ani de zile: Cu multă stimă, autorul închină Domnului T.L. Maiorescu. Nu e bășcălie. Poetul încercase să se dea bine pe lângă Maiorescu solicitându-i, cu temenele, sprijinul pentru editarea cărții în speță; iar cel din urmă (naturel simțitor...) s-a arătat măgulit. L-a invitat chiar și la Junimea, unde Macedonski citește Noaptea de noiemvrie cu o aroganță care i-a iritat pe junimiști. Maiorescu însuși, în jurnal, se face că nu-și mai amintește bine titlul. Poemul primește în schimb aplauzele lui Hasdeu, aflat de față în cenaclu ca să-l enerveze pe Eminovici.”
Documentare la Cimitirul Bellu
Printre ultimele zvâcniri: „Totuși, dacă e să credem rememorările poetului, Maiorescu i-ar fi cerut textul ca să-l publice pe prima pagină a Convorbirilor, iar Macedonski l-a refuzat pe motiv că aparține altei școli literare. Mă rog... Amuzant e faptul că, pentru documentarea Nopții de noiembrie, unde își descrie anticipativ moartea, Alexandru Macedonski mersese cu câțiva amici (între care Duiliu Zamfirescu) la cimitirul Bellu ca să reconstituie fidel traseul pe unde va trece, peste ani, carul său funerar.” Finalul: „Macedonski pare să fi anticipat literatura self help, scriind la Paris, în 1911, scenariul de film mut Cum să devii bogat și influent. În ce-l privește, influent a devenit, chiar dacă recunoașterea a venit prea târziu, dar bogat n-a ajuns niciodată. Parafrazând vorba discipolului, i s-au împlinit doar profețiile literare, nu și dezideratele financiare.”
Mumia care psalmodia versuri
Rememorarea discipolului Ion Pillat (1891-1945), scrisă în 1930 și publicată în volumul Tradiție și literatură, Editura „Casa Școalelor” (1943), separă impecabil omul de poetul Macedonski. „(…) N-au văzut în Macedonski decât omul exterior cu ciudățeniile sale - voite de multe ori, pentru a scandaliza tâmpita burghezime care nu-i aprecia poezia și talentul literar. În Macedonski era ceva de Don Quichotte al poeziei pure, ceva ridicol și sublim, un amestec bizar, o împerechere stranie, o disonanță între suflet și aspect, între operă și om.” De menționat că tânărul Pillat și-a cunoscut modelul în 1912, la doar 21 de ani, „prospețime” care nu l-a împiedicat să-și întipărească în minte prima impresie - „de surpriză și puțin de jenă” - provocată de ținuta vestimentară a conului Alexandru: „Era îmbrăcat într-un mod extraordinar, pitoresc și ridicol. Ca un actor - cam prost machiat - din bunăoară La vie de Bohème… Avea ceva heraldic în aspect - ceva de mumie tipificată”. Pillat a rămas impresionat de vocea poetului, voce „d’outre tombe”: „Nu recita versurile, le psalmodia, dar când te obișnuiai, nu mai puteai să auzi altul interpretându-i poezia.”
Un tron în mijlocul luminilor de ceară
Ion Pillat a lăsat note memorabile și despre faimosul „cerc” literar încropit de Macedonski în propria casă: „Avea un salon literar care stârnea curiozitatea vulgului. Într-adevăr îl aranjase într-un stil simbolic, ca să nu spun simbolist: 12 jâlțuri și un fel de tron în care se instala Maestrul; jur-împrejur în sfeșnice mari ardeau lumini de ceară. Când un tânăr poet își recita versurile, Macedonski, de-i plăceau - și în generozitatea lui îi plăceau întotdeauna - lua dintr-un bol cu pietre colorate, imitând naiv o comoară de pietre scumpe, una sau două pietre și le dădea discipolului decretând ca un calif sau un emir din O mie și una de nopți: -Ține acest topaz, păstrează acest rubin, ia acest smaragd - sau - îți dau acest briliant în amintirea unor versuri și mai prețioase.” Fabulos personaj!
De-ar vrea norocul să-mi zâmbească…
Castele-n Spania de Alexandru Macedonski - „un erou al iluziei” (cum l-a numit cândva un critic) sau un hidalgo al poeziei noastre post-romantice, care astăzi e mai viu decât oricând:
De-ar vrea norocul să-mi zâmbească
Și să câștig la loterie,
Aș duce-o viață-mpărătească,
Ascuns să nu mai mă găsească
În timpi de ani, ființă vie.
N-aș vrea să am măriri deșerte,
N-am nici-o sete de renume,
Aș înălța mereu concerte
La adăpost de griji și certe,
La adăpost de om și lume.
În colț tăcut de vreo Sahară,
Castel aș pune să-mi zidească,
Și scuturat de-orice povară,
Aș ridica spre ceruri scară,
De-ar vrea norocul să-mi zâmbească.
Ca-n basme masa mi s-ar pune
Și s-ar deșterne tot ca-n basme,
Bucatele cele mai bune
Ar apărea ca prin minune
Pe tăvi aduse de fantasme.
(...)
Dar câștigând la loterie,
M-aș face ca și alții poate,
Și preschimbat prin avuție
N-aș mai căta o vizunie,
Ci aș voi să gust din toate.
Atuncea poate-n gând mi-ar trece
Să țin în lume tren și casă,
Să am bufoni cu tivge sece
În contul căror se petrece
Și paraziți să am la masă.
Să treier podul în trăsură,
Să-mi râd de suferințe grele,
Iubindu-mi singura făptură,
Pentru stomac și pentru gură
Să fie ținta vieții mele.
Oh! simt, oh! simt că avuția
Pe om îl face rău să fie,
De-mi cântă-n suflet poezia,
Să cânte-o face sărăcia...
N-am câștigat la loterie.
170 de ani s-au împlinit anul acesta de la nașterea poetului Alexandru Macedonski.
„Al. Macedonski visează să schimbe poezia așa cum alții visează s-o scrie.”, Nicolae Manolescu, critic literar
„Omul a dăunat operei.”, E. Lovinescu despre Macedonski
1896 este anul în care Macedonski a participat la o mare cursă de biciclete pe ruta București-Brașov.
„Estetismul românesc începe cu acest revoluţionar decadent, singur împotriva tuturor.”, Paul Cernat