În prima jumătate a secolului al XVI-lea, când veacurile de dominație ale Hoardei de Aur apuseseră, cheia puterii în Rusia n-o dețineau vechile familii aristocratice - care doar tânjeau s-o aibă -, nici măcar patriarhii sau țarii „unși” în numele Domnului. Cheia puterii stătea în mâinile sângeroase ale streliților, mercenari inventați de Ivan cel Groaznic în perioada 1540-1550, când Rusia a cunoscut una dintre cele mai războinice etape din existența sa. Cine erau însă acești luptători profesioniști și care e povestea lor? „Formau un fel de haită de animale necuvântătoare, niciodată prea sigure de cine e stăpânul adevărat, dar gata oricând să sară și să muște pe oricine la punea în pericol poziția privilegiată”, aprecia istoricul Robert K. Massie, în legendarul studiu închinat monarhului reformator: „Petru cel Mare. Viața și lumea lui” (Editura ALL, 2015). Și totuși, dincolo de proiecțiile mitologizate, această armată bine antrenată înlocuise hoardele de boieri călare secondate de țărani înarmați la întâmplare. Streliții au ținut, fără îndoială, mult mai bine piept escadroanelor disciplinate ale suedezilor, ale polonezilor sau ale călăreților care vămuiau granițele orientale. Oricum, ei au devenit în timp trupele de elită ale Rusiei.
Streliții, armele conspiratorilor în politică
Pentru o succintă prezentare a lor, vom ceda cuvântul lui Robert K. Massie: „În gardă sau la paradă, streliții erau o pată de culoare. Fiecare regiment avea, de altfel, propriile culori: un caftan sau o haină lungă albastră, verde ori vișinie, o căciulă de blană tunsă, de aceeași culoare, pantaloni vârâți în cizme galbene sau portocalii, cu vârful întors. Peste caftan, fiecare soldat se încingea cu o centură de piele neagră, de care își atârna sabia. Într-o mână strelitul ținea o muschetă sau o archebuză, iar în cealaltă, o halebardă sau o secure”. De unde erau recrutați acești bărbați? „Cei mai mulți - menționa biograful lui Petru cel Mare - erau ruși simpli”. Ce însemna asta în acea epocă? „Adică ruși care trăiau în mod tradițional, respectând țarul și patriarhul, urând inovațiile și împotrivindu-se reformelor. Atât ofițerii, cât și soldații erau suspicioși față de străinii care erau aduși să pregătească armata cu noile arme și tactici importate din Vest”. În plus - mai adăuga Robert K. Massie -, streliții erau ignoranți în politică, dar, atunci când considerau (sau erau convinși de alții) că țara deviază de la calea cea bună, tradițională, nu ezitau să se amestece în treburile statului.
„Fraților, de ce mă lăsați?”
Așa cum s-a întâmplat, de altfel, în mai 1682, când țarul Fiodor Romanov era pe patul de moarte, iar soldații din regimentul Griboedov (streliții locuiau, în afara câtorva detașamente încartiruite la granițele poloneză și tătară, în Moscova, unde erau împărțiți în 22 de regimente a câte 1.000 de oameni fiecare) s-au revoltat, acuzându-și comandantul, pe colonelul Semion Griboedov, de reținerea a jumătate din leafa pe o lună a soldaților și de faptul că și-a obligat subordonații să muncească în Săptămâna Mare, neplătiți, la ridicarea unei case în afara Moscovei. Momentul avea să fie reprodus de istoricul Robert K. Massie: „Comandantul suprem al streliților, cneazul Iuri Dolgoruki, a ordonat ca soldatul care adusese petiția să fie biciuit pentru insubordonare. În timp ce era dus către locul de pedeapsă, el a trecut pe lângă un grup de camarazi din regimentul lui, cărora le-a strigat: «Fraților, de ce mă lăsați? Am predat plângerea din ordinul vostru și pentru voi!». Orgolioși și frustrați, streliții au sărit asupra gărzilor și l-au eliberat pe prizonier”. Acest incident a declanșat o reacție în lanț.
Femeia care le-a dat nas
Șaptesprezece regimente și-au acuzat ofițerii de înșelăciune și au cerut ca aceștia să fie pedepsiți. Guvernul regentei Natalia Narîșkina (mama viitorului țar Petru cel Mare), de-abia instalat, a preluat criza și a gestionat-o prost - opina Robert K. Massie. Mai precis? „Mulți boieri din cele mai vechi familii rusești - Dolgoruki, Repnin, Romodanovski, Șeremetiev, Șein, Kurakin și Urusov - erau de partea lui Petru și a mamei lui, doar că niciunul dintre acești domni nu știau cum să-i potolească pe streliți. Disperată să stingă ostilitatea soldaților, Natalia i-a sacrificat pe comandanții lor. Fără să facă vreo anchetă, a poruncit ca aceștia să fie arestați și degradați, iar averea și bunurile coloneilor să fie împărțite pentru a satisface plângerile muschetarilor. Doi dintre ofițeri, unul fiind Semion Griboedov, au fost biciuiți în public, în timp ce alți doisprezece au primit o pedeapsă mai ușoară, să fie bătuți cu bețe - numite batog -, sub îndrumările streliților”.
Pedepsirea boierilor
O metodă periculoasă de a (re)instaura disciplina. Mai ales într-o societate obișnuită să primească și să execute ordine. Streliții s-au simțit atât de puternici încât atunci când pe fir a intrat o conjurație interesată de preluarea puterii supreme - cea condusă de Sofia, sora bună a lui Ivan al V-lea, băiatul de șaisprezece ani al țarului Fiodor din prima căsnicie (și totodată sora vitregă a lui Petru, pe atunci în vârstă de doar nouă ani) -, aceștia și-au oferit imediat serviciile (în schimbul unor privilegii, bineînțeles). Așadar, streliții au fost asmuțiți asupra regentei Natalia, a familiei acesteia - Narîșkin -, a micului Petru, care fusese deja uns țar. Miza? Preluarea puterii de către liderul conspiratorilor, țarevna Sofia Alexeevna, în numele nevolnicului frate Ivan al V-lea, care, afectat de un grav handicap de vorbire, la care să adăuga un defect de vedere, nici măcar nu-și dorea domnia.
Trei zile și trei nopți de șoc și groază
Cum au reușit Sofia și acoliții ei să-i manipuleze pe streliți? Prin zvonuri răspândite la intervale precise, articulate pe fondul nemulțumirilor și al promisiunilor ulterioare (dezinformarea e o armă valabilă și astăzi la Kremlin). Cel mai diabolic zvon colporta informația potrivit căreia țarul Fiodor nu murise de moarte bună, ci fusese otrăvit de medicii străini, cu acordul țarinei Natalia și al familiei Narîșkin, cu scopul de a-l instala pe tron pe Petru, fratele vitreg (mai mic) al țarului Ivan al V-lea. Când, în data de 15 mai 1682, la ora 9, doi aristocrați călare, Aleksandr Miloslavski și Piotr Tolstoi (intimi ai țarevnei Sofia), au răspândit în cartierul streliților vestea (falsă!) că Narîșkinii l-au ucis pe țareviciul Ivan, revolta care mocnea deja în rândul acestor soldați s-a aprins. „Să mergem la Kremlin, să-i omorâm pe trădătorii și ucigașii familiei țarului!”. Și au pornit.
Cu copiii de mână
Adunați în fața Pridvorului Frumos, care ducea către palat, ei au strigat: „Unde e țareviciul Ivan? Dați-ni-i pe Narîșkini, moarte lor!”. Pentru a stinge această nebunie ce amenința să nenorocească Moscova, regenta Natalia și-a înfrânt temerile, i-a luat de mână pe adolescentul Ivan al V-lea și pe fiul ei, Petru, și s-a prezentat în fața streliților, demonstrându-le că niciunul dintre moștenitorii tronului Rusiei nu este mort. Scenă dramatică, cu efect devastator pentru neînduplecații streliți. Și totuși, chiar când cei mai mulți dintre aceștia fuseseră convinși să se retragă, la scurt timp după ce familia Romanovilor revenise în apartamentele princiare, gestul necugetat al unui nobil rus, cneazul Mihail Dolgoruki (fiul comandantului streliților), a reaprins mânia gloatei războinice. Înjurați și ocărâți pentru comportamentul lor grosolan, dar mai ales frustrați că nu se aleseseră cu nimic din toată această agitație, streliții s-au răzbunat crunt. L-au linșat pe Dolgoruki, declanșând totodată revoluția!
Răzbunarea lui Petru
Măcelul streliților a fost cumplit și, aspect de o incalculabilă importanță, acesta s-a consumat în mare parte sub ochii viitorului țar Petru cel Mare, pe atunci doar un copil. Refugiat la pieptul mamei, Petru a fost martor la moartea violentă a venerabilului Matveev, consilierul familiei Narîșkin, aruncat în suliți, batjocorit, apoi rupt în bucăți, călcat în picioare de mulțimea însetată de sânge. Genocidul a durat trei zile și trei nopți, zeci de nobili loiali Nataliei și lui Petru fiind maltratați și uciși. Puterea a fost preluată de conjurația Sofiei, în numele nevolnicului Ivan al V-lea. Sora acestuia a domnit în Rusia din 1682 până-n 1689, când a fost detronată de Piotr I Alekseievici, cel care avea să fie cunoscut mai târziu sub numele de Petru cel Mare.
Adio, Moscova!
În al doilea an al domniei lui Petru, streliții au inițiat o nouă revoltă, prilej pentru țar să-i strivească pur și simplu. Legenda spune că din 1.750 de soldați luați prizonieri, 80 ar fi fost torturați și uciși de mâna țarului! Petru n-a uitat niciodată coșmarul trăit în copilărie. De altfel, a fost atât de scârbit de viața violentă și mizerabilă a Moscovei, încât și-a jurat că va abandona această capitală înapoiată. În 1703 inaugura deja un oraș (la Marea Baltică, pe Neva), un nou centru, o nouă metropolă, Sankt Petersburg. Până la prăbușirea dinastiei Romanov, aceasta avea să fie creierul Rusiei.
Doi încoronați, un singur țar
La 6 iulie 1682 a avut loc un eveniment fără precedent în istoria Rusiei și a monarhiilor europene: doi bărbați, Ivan al V-lea și Piotr I Romanov, au fost încoronați. Doar ultimul avea însă să fie țar cu adevărat, sub numele de Petru cel Mare.
În timpul domniei Sofiei Alexeevna, Piotr I Romanov n-a călcat în Moscova. A fost crescut în afara capitalei, în satul Preobrajenskoe.
„Într-o mână strelitul ținea o muschetă sau o archebuză, iar în cealaltă, o halebardă sau o secure”, Robert K. Massie, istoric
„Din 1.750 de streliți luați prizonieri, 80 ar fi fost torturați și uciși de mâna țarului Petru I”, Robert K. Massie, istoric