Jurnalul.ro Ştiri Externe Emanuel Macron, în vizită oficială de trei zile în China: Beijingul poate juca un rol major pentru a găsi o cale spre pace în Ucraina

Emanuel Macron, în vizită oficială de trei zile în China: Beijingul poate juca un rol major pentru a găsi o cale spre pace în Ucraina

de Redacția Jurnalul    |   

Președintele francez, Emmanuel Macron, a sosit miercuri la Beijing, într-o vizită oficială de trei zile, în timpul căreia se va întâlni cu omologul său chinez, Xi Jinping.

China poate "juca un rol major" pentru "a găsi o cale spre pace" în Ucraina, potrivit liderului francez.

"China chiar a propus un plan de pace. Este vorba de voinţa de a avea o responsabilitate şi de a încerca să construiască o cale spre pace. Acest război, pe care în mai multe rânduri l-am calificat drept imperialist, colonial, a încălcat de fapt mai multe principii de bază ale Cartei Naţiunilor Unite, pe care noi, ca membri ai Consiliului de Securitate, trebuie să le apărăm în mod hotărât. Cred că a le apăra înseamnă de asemenea a merge împreună şi a încerca să găsim o cale a păcii", a spus Macron la sosirea la Beijing, în fața expaților francezi, potrivit AFP.

Războiul din Ucraina este una din temele importante de discuții între cei doi șefi de stat, în condițiile în care China nu a condamnat invazia rusă și nici nu s-a alăturat sancțiunilor occidentale. Mai mult, China și Rusia au încheiat un parteneriat fără limite. 
"China, întărită de relaţia sa strânsă cu Rusia, poate juca un rol major în rezolvarea conflictului. Dialogul cu autorităţile de la Beijing este, prin urmare, indispensabil", a mai spus Macron.

El a avut o conversație telefonică cu președintele SUA, Joe Biden, înainte de plecarea în China, în timpul căreia au discutat despre dorința comună de a implica China în încheierea păcii în Ucraina. 

Franța și UE nu vor să se separe economic de China

De asemenea, președintele Franței vrea să se distanțeze de atitudinea ostilă a Statelor Unite față de China, din ultimii ani.
"Din ce în ce mai mult, auzim vocile care se ridică pentru a exprima o puternică nelinişte faţă de viitorul relaţiilor între Occident şi China. Şi cumva ajungem la un fel de spirală irezistibilă de tensiuni tot mai mari. Nu vreau să cred în acest scenariu", a precizat acesta, care i-a cerut Ursulei von der Leyen, președinta Comisiei Europene, să fie prezentă la întâlnirea de joi cu Xi Jinping. 

Macron este însoțit de o delegație formată din 50 de directori de companii din Franța, printre care Airbus, EDF, Veolia, și a punctat faptul că UE și Franța nu vor să se "separe" economic de China.
"Nu trebuie să renunţăm la asocierea noastră, să ne separăm de China. Trebuie să ne angajăm pentru a continua să avem o relaţie comercială cu China. Mai multe contracte importante vor fi semnate", a spus Macron.

El va inaugura, miercuri, festivalul franco-chinez "Croisements", cel mai mare festival străin în China, însoțit de regizorul Jean-Jacques Annaud, muzicianul Jean-Michel Jarre și, din partea chineză, de actriţa Gong Li şi de pictorul Yan Pei-ming.



 

Subiecte în articol: Emmanuel Macron xi jinping
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri