Jurnalul.ro Cultură Magia muzicii la Festivalul „George Enescu”, într-un context național și global dificil

Magia muzicii la Festivalul „George Enescu”, într-un context național și global dificil

Avem un public doritor de muzică bună în contextul global actual atât de zbuciumat. „Este un public doritor de muzică excelentă care vine din cele mai îndepartate colțuri ale lumii. Sunt multe nume selecte care vin la București în aceste patru săptămâni de festival. Toate aceste nume mari sunt aici, concertele se întâmplă aici, nu pot să îmi imaginez că altundeva în lume se întâmplă atâtea concerte în patru săptămani”, afirma Maestrul Cristian Macelaru, directorul artistic al Festivalului.

Conferință de presă premergătoare ediției a XXVI-a a Festivalului Internațional „George Enescu”

Sala Coloanelor a Sălii Palatului a găzduit pe 26 august conferința de presă prilejuită de debutul Festivalului Internațional „George Enescu”, cel mai important festival de muzică clasică din România, ce se va desfășura anul acesta timp de patru săptămâni, până în 24 septembrie. Muzicianul Cristian Măcelaru, directorul artistic al Festivalului a vorbit despre viziunea și programul festivalului, punând accent pe noua serie de concerte dedicată familiilor și copiilor:

„Concertele pentru familii care au devenit niște concerte despre care s-a vorbit foarte mult, sincer să fiu, nu știam că vor fi atât de populare și atât de discutate, dar această idee mi s-a părut o idee esențială, de a introduce muzica clasică, muzica frumoasă unei generații foarte tinere. Festivalul a avut întotdeauna responsabilitatea de a crea inițiative frumoase în viața culturală din România, iar eu mi-am dorit tare mult să folosesc această platformă pentru a împinge înainte ideea de a crea o cultură mai profundă pentru toată lumea, care începe cu copiii. De aceea, această serie de patru concerte care vor fi prezentate în fiecare duminică sunt concerte pe care eu le-am conceput cu orchestre din România, cu dirijori tineri care vor dirija aceste concerte și fiecare concert are o poveste spusă prin muzică, în care, cei care vor veni la concert vor reuși să învețe puțin despre orchestră, să descopere o muzică contemporană pentru copii și să găsească frumusețea în muzica clasică, care sperăm, în edițiile care urmează apoi, vor continua să vină și la celelalte concerte”.

 

Generozitatea prin muzică

În continuare, Raluca Turcan, Ministrul Culturii a punctat despre importanța Festivalului în spațiul cultural românesc și internațional și i-a înmânat lui Mihai Constantinescu distincția de excelență din partea Ministerului Culturii pentru contribuția la promovarea artei și culturii româniști:

Generozitatea prin muzică. Mi-aș dori foarte mult ca motto-ul acestui festival să caracterizeze nu doar desfășurarea festivalului la un nivel atât de grandios, ci, dacă se poate, cât mai mult să caracterizeze și interacțiunea dintre noi și participarea la viața civică. Mă bucur foarte mult că ediția de anul acesta poartă amprenta artistică și managerială a domnului Cristian Măcelaru și vreau să îi mulțumesc foarte mult pentru ceea ce oferă Festivalului Internațional George Enescu și publicului iubitor de frumos din România. Festivalul „George Enescu” este cel mai prestigios ambasador cultural. Este în același timp și un purtător de mesaj al valorilor noastre spirituale și al capacității națiunii noastre de a traversa momente dificile și de a se ridica cu reziliență prin muzică și prin puterea culturii. În încheiere aș dori să vă spun că îmi face o deosebită plăcere să adresez sincere mulțumiri domnului Mihai Constantinescu, director executiv al ARTEXIM. În semn de prețuire și de recunoștință pentru contribuția la promovarea artei și a culturii românești, aș dori să vă înmânez din partea Ministerului Culturii Distincția de Excelență alături de trofeul realizat de artistul Ioan Nemțoi”.

Mihai Constantinescu: „Vă mulțumesc foarte mult. Mulțumesc Ministerului Culturii, care în toți acești 33 de ani a fost alături de Festivalul George Enescu. Îmi pare bine că echipa nouă s-a mobilizat să continue această tradiție și sunt sigur că, prin ceea ce va face în continuare, va duce festivalul la o cunoaștere și mai mare a muzicii lui George Enescu, la o cunoaștere și mai amplă a României”.

În continuarea conferinței cuvântul i-a revenit Cristinei Uruc, managerul interimar Artexim:

„Anul acesta avem trei direcții de programe. Programul principal al Festivalului Enescu este cel care se desfășoară în București în circuitul sălilor de concerte, Sala Mare a Palatului, Ateneu, Sala Radio, Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă a României și Teatrul Odeon. Avem a doua direcție, Festivalul Enescu în țară, în Timișoara, Cluj, Iași, Bacău și Sibiu. Vom avea un concert și la Lugoj, din seria concertelor pentru familii și copii. A treia direcție este cea a evenimentelor conexe. Sunt cele organizate de terți și se desfășoară sub cupola festivalului, pentru că ne dorim foarte mult ca anul acesta, la fel ca în fiecare ediție anterioară, dar poate chiar mai mult, țara să respire festivalul împreună cu noi, muzica să fie plămânul României și asta o putem face doar prin colaborări între instituții și prin promovarea tinerilor muzicieni, câștigători și laureați ai Concursului Enescu care sunt soliștii filarmonicilor din țară, care vor participa în programul evenimentelor conexe”.

Cultura și arta ne definesc ca brand de țară. Nu există muzician care să nu fie transformat de muzica lui George Enescu.

Violoncelistul francez Gautier Capuçon, solistul concertului ce marchează debutul Festivalului a fost, de asemenea, prezent la conferință :

„Mă bucur și sunt onorat să revin în Festival. Am realizat în ultimii ani multe concerte alături de Mihai Constantinescu, am cântat muzica lui George Enescu, pe care o consider un liant între România și Franța. Așa cum a menționat doamna ministru cultura este, mai ales în aceste timpuri, foarte importantă. Astăzi mai mult ca oricând avem nevoie de artă, să lăsăm cultura să unească oamenii”.

Valentina Băințan, producător TVR, a vorbit despre desfășurarea și promovarea Festivalului George Enescu:

„Televiziunea Română este alături de Festivalul Enescu încă din anul 1958, de la prima ediție și iată, continuăm acest parteneriat și cumva, această datorie. Este o datorie care ne onorează și, așa cum spunea și maestrul Cristian Măcelaru, trebuie să contribuim la educarea publicului, la educarea publicului tânăr și vreau să subliniez că anul acesta, TVR Cultural va transmite în direct toate concertele educative de la Teatrul Odeon și nu numai, bineînțeles, concertele de la Sala Palatului, concertele de la Ateneul Român vor fi transmise în mare parte în direct. Cred că este prima ediție în care Televiziunea Română transmite zilnic în direct de la Festivalul Enescu. Va fi o lună în care vom respira cu toții muzică, în care ne vom bucura de această energie absolut fabuloasă pe care Festivalul Enescu o imprimă de fiecare dată”.

În calitate de coproducător, Radio România fost reprezentată de Răzvan Ioan Dincă, președinte-director general.

„Radio România cred că este singura instituție din cadrul acesta al organizatorilor Festivalului Enescu care are trei componente: o componentă legată de prezența editorială – extraordinar de importantă, ce are rol și de documentare, dar și de promovare, pentru că nu numai Radio România Muzical și Radio România Cultural, ci întreaga corporație Radio România prezintă în permanență Festivalul Enescu și o fac în așa fel încât publicul să poată să perceapă acest festival la adevărata sa valoare. O componentă de ordin artistic – prin orchestrele pe care noi le gestionăm. Mai există o componentă administrativă, Sala Radio, un spațiu nu tocmai mic, de 1000 de locuri, în centrul Bucureștiului. În cadrul Sălii Radio vor fi foarte multe concerte în aceste aproape patru săptămâni de evenimente. Întreg Festivalul Enescu este înregistrat, preluat și apoi transmis. Este un merit extraordinar al acestei instituții. De asemenea sunt profesioniști deosebiți care fac sunetul pentru acest Festival, nu numai pentru Radio România, ci și pentru transmisiile care au loc pentru Televiziunea Română, respectiv pentru alte tipuri de streaming-uri ce se fac în acest moment. O serie de profesioniști dedicați, modești. Merită toată aprecierea noastră și merită aprecierea și cele două canale dedicate culturii, respectiv muzicii, și anume Radio România Muzical și Radio România Cultural. Misiunea pe care ei o au și pe care o pun în practică în fiecare secundă, îi fac să fie din ce în ce mai relevanți. Audiențele celor două canale au devenit relevante în ceea ce privește audiențele generale în media din România. Festivalul Enescu contribuie cu un conținut ce are relevanță pentru ascultătorii noștri, un conținut ce de fiecare nu este ratat din niciunul din unghiurile de care vorbeam mai devreme”.

 

Concertul de deschidere a Festivalului Internațional George Enescu

Duminică, 27 august la Sala Palatului, a avut loc concertul de deschidere a Festivalului Internațional „George Enescu”. La eveniment a fost prezent Lucian Haralambie.

Ediţia cu numărul 26 a Festivalului Internaţional „George Enescu” a început cu un concert în care Cristian Măcelaru, directorul artistic al evenimentului, a dirijat Orchestra Filarmonicii „George Enescu”.

Concertul pentru violoncel și orchestră de Antonín Dvořák a fost prima lucrare interpretată, cu Gautier Capuçon în postură solistică.

Muzicologul Valentina Sandu Dediu a declarat: „A fost o introducere frumoasă, de nivel, expresivă, un violoncelist minunat, care pe mine m-a surprins mai plăcut ca de obicei, o introducere așa cum ar fi trebuit și poate că ni se pare normal sau nu că directorului festivalului, Cristian Măcelaru putea să facă o deschidere a festivalului, fie cu Orchestra din Koln, fie cu Orchestra din Paris, pe care le coordonează. Iată că în mod foarte frumos, aș putea spune și nu de la sine înțeles a ales să deschidă festivalul cu Filarmonica George Enescu.”

Despre prezenţa lui Cristian Măcelaru la pupitrul Orchestrei Filarmonicii „George Enescu” a vorbit şi percuţionistul Zoli Toth: „Mi se pare un gest foarte frumos și de noblețe, lucru pe care puțini directori ai festivalului l-au făcut. Cristian Măcelaru, pot să mă bucur că îl cunosc din liceu, pentru că am fost colegi la Timișoara la Liceul de Muzică Ion Vidu. Încă de atunci arăta un talent și o eleganță deosebită. Era cu totul și cu totul aparte și mă bucur tare mult că astăzi este prezent în calitate de director al Festivalului George Enescu pe scena Sălii Palatului. De altfel, va dirija mai multe repertorii. Mesajul lui este că muzica clasică trebuie să ajungă la toată lumea, nu doar către elite.”

După pauză, la Sala Palatului au fost prezentate Rapsodia română op. 11 nr. 2 de George Enescu și Suita Cavalerul Rozelor de Richard Strauss.

Despre prima seară a Festivalului Internaţional „George Enescu”, încheiată cu minute întregi de aplauze, a vorbit Sergiu Nistor, consilier prezidențial la Departamentul Cultură, Culte și Minorități Naționale: „Concertul a beneficiat de cele mai puternice forțe angrenate în acest festival, în această ediție, începând cu Filarmonica George Enescu, apoi directorul artistic al festivalului, maestrul Cristian Măcelaru, Gautier Capuçon și cu niște piese care, în primul rând au spus ceva despre România, în al doilea rând au spus ceva despre România în Europa și, așa cum a spus maestrul Cristian Măcelaru, despre ceea ce trebuie să înțelegem în sufletul nostru despre muzică: a dărui, a fi generos.”

Emil Constantinescu, fostul preşedinte al României, a declarat: „Pentru mine este un moment emoționant. Eram student în anul III, în '58 când a început și într-un fel sau altul, afară, ca student, toată viața sau, mă rog, și ca președinte am rămas legat de acest festival și mă bucur că s-a păstrat nivelul foarte înalt. Cred că este cel mai bun lucru pe care România îl poate face acum și cred că tuturor trebuie să le parvină acest semnal că, dacă nu putem fi sigur o putere militară sau chiar economică mondială, putem fi o putere culturală și chiar suntem.”

 

Două concerte în a doua zi a Festivalul Internațional „George Enescu”

A doua zi a ediției cu numărul XXVI a Festivalului Internațional „George Enescu”
a avut programate două concerte transmise în direct pe frecvențele Radiodifuziunii Române. Începând cu ora 17:00, renumita violonistă Caroline Widmann a evoluat ca solistă a Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii din Koln. Cei prezenți în Sala Mare a Ateneului Român au putut audia lucrarea Con Brio și Concertul nr. 2 pentru vioară și orchestră de Jörg Widmann, care asigură și conducerea dirijorală. Programul a fost completat de două opusuri ce aparțin creației lui Felix Mendelssohn: Andante din Sonata pentru clarinet și pian în mi bemol major, în aranjament pentru clarinet și orchestră de Jörg Widmann, care îi va și da viață, ca solist și Simfonia a V-a în re minor „Reforma".

Iar de la ora 20:00, la Sala Palatului, în cadrul seriei „Mari orchestre ale lumii" a fost programată opera „Otello” de Giuseppe Verdi, în versiune de concert, cu participarea Orchestrei și Corului Maggio Musicale Fiorentino sub conducerea dirijorală a lui Zubin Mehta, președinte de onoare al Festivalului. Distribuția i-a reunit pe tenorul Fabio Sartori, soprana Anastasia Bartoli și baritonul Luca Salsi, printre alții, iar regia multimedia este semnată de Nona Ciobanu și Peter Kosir din Slovenia.

 

Pe toată durata Festivalului, la Sala Palatului, publicul va putea urmări o instalație de tip performance filmată în VR de Gigi Căciuleanu, cu titlul „Wolfgang” și expoziția foto-documentară „George Enescu în Franța” concepută și realizată de Cristina Andrei și Adina Sibianu, cu grafică de Oana Carianopol.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri