Jurnalul.ro Editoriale Mai este Istoria <<Magistra Vitae>>?

Mai este Istoria <<Magistra Vitae>>?

de Serban Cionoff    |   
Să nu ne mirăm prea tare dacă Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice a socotit că istoria României nu mai trebuie să facă parte din corpul disciplinelor esențiale ale pregătirii tinerelor generații, așa încât ea va fi studiată doar în cursul unei materii care se va numi <<Educația pentru societate>>. O materie care și așa nu va avea parte decât de câte o oră pe săptămână, fără a fi,însă, materie la examenul de bacalaureat ? Decizie care vine la pachet cu dispariția limbii latine din programa studiilor gimnaziale și cu reducerea numărului de ore destinate studierii limbii și literaturii române la clasele a V-a și a VI-a?

Nu ne mai mirăm câtuși de puțin, ci luăm act de cât de departe poate ajunge stupizenia agresivă a unor <<tehnocrați >> care, în zelul lor slugarnic de a fi considerați, fără drept de apel, <<europeniști>> sau chiar <<globaliștii>>pur sânge, dând astfel bine pe la alt fel de Înalte Porți, au ajuns să creadă că și cugetarea lui Cicero- <<Historia, magistra vitae>>, nu mai este decât o vorbă spusă o dată și demult depășită. Uitând, sau numai făcându-se că uită, că locul României în marea familie a Europei Unite și în lume este definit în primul rând prin operele de geniu ale marilor săi creatori și, totodată, prin contribuția unor mari oameni de stat, personalități marcante ale vieții noastre politice și diplomatice în momente-cheie ale istoriei.

Sincer vorbind, nici nu înțeleg de ce ne-am mira de vreme ce, încă acum două decenii în urmă, un pretins ideolog decreta că Interesul Național este nu doar o noțiune vetustă, ba chiar pur și simplu reacționară. Iar, de –aici și până la a pune un otrăvit semn de egalitate între patriotism și șovinism nu a fost decât un pas pe care unii l-au făcut fără să roșească.

Desigur, personajul cu pricina - altminteri, înainte de Revoluție, coleg cu mine în presa de tineret!- își asuma partizanatul ideologic al afirmației, pe când mințile, așa-zis luminate, care au scrijelit documentul pompos intitulat <<Elaborare a structurii curiculare>> se pretind a fi deasupra unor asemenea viziuni.Și, când acolo, uite cu ce ne-am ales!

Ne-am ales cu o decizie care, dacă stăm să ne gândim mai bine, este într-o perfectă consonanță cu viziunea, categoric dez-ideologizată!, a mai multor membrii marcanți ai <<guvernului meu>>- președintele tuturor românilor, Klaus Iohannis , dixit! Socotiți și dumneavoastră, cum am putea pretinde ca un tânăr care bate la porțile afirmării în vajnicul nostru capitalism de cumetrie să mai învețe din versurile lui Eminescu tâlcul pildei lui Mircea cel Bătrân : <<Eu îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul>>? Asta în vreme ce personal doamna ministru a finanțelor publice, Anca Dragu, ne trimite să urmăm exemplul indienilor și al brazilienilor care muncesc pentru numai 2 lei(!!!) pe zi și nu scot o vorbuliță pe chestia asta? Sau cum să îl pui pe un adolescent, adept jurat al socializării în lumea virtuală cu prețul agramatismului sadea, să se aplece asupra altor versuri ale lui Eminescu despre <<brațele vânjoase>> ale României, dacă tocmai ministrul sănătății, Patriciu Achimaș Cadariu, spune, cu subiect și predicat, că românii nu își merită sistemul sanitar din scumpa noastră patrie?

Tot așa, nu prea mai văd nici rostul studierii gramaticii limbii române, de vreme ce deloc puțini dintre mândrii noștri <<feisbuchiști>> nu mai prididesc să scrie << vb>> și<< pt.k>>>. Asta ca să numai vorbim și despre potopul de <<ok>>-uri, de << super >>, de <<cooool>>-uri și de <<deliciooooos>>.Performanțe neologistice la care trebuie să adăugăm și câteva verbe foarte la modă, cum ar fi: <a okeiza- okeizare>> și <<a feisbuci-fesbucire>>.

Pornind fie și doar de la aceste date, este cazul să ne întrebăm: pentru ce fel de societate își propune să educe tinerele generații ale României un asemenea proiect aberant și ,până la urmă, aventurist? Fiindcă este limpede pentru orice om de bună credință că, în acest caz nu mai putem vorbi despre educarea tineretului școlar în spiritul valorilor esențiale ale statului de drept și al respectului pentru normele sale sale esențiale, construite și validate prin lecțiile istoriei, mai vechi sau mai noi, ale României și ale omenirii civilizate.

Firește, sesizând enorma gravitate a acestei aberante decizii, prestigioși oameni de cultură au reacționat, fermi și răspicat. Bunăoară, eminentul cărturar și iubitor de țară și de neam, academicianul Dinu C Giurescu(descendent al unei strălucite familii de istorici) a făcut, în declarația pe care i-a solicitat-o pentru Antena 3 publicistul Radu Tudor, afirmații categorice, necruțătoare, denunțând <<întoarcerea la epoca lui Mihai Roller>>. Adică la profanarea sensurilor esențiale, nepieritoare ale Istoriei Noastre Naționale în numele << internaționalismului proletar>>.

La rândul său, distinsul profesor universitar Ioan Scurtu a spus lucrurilor pe nume și a catalogat decizia ministerială ca fiind menită să ducă la<<dezarmarea morală>> a tinerelor generații.

Pe un ton mai ponderat,ce-i drept, s-a pronunțat Biroul prezidiului Academiei Române, fapt care ar trebui să îi pună foarte serios pe gânduri pe cei care și-au pus semnătura pe o asemenea măsură pe cât de nesăbuită pe atât de periculoasă, pe care o putem pune sub pecetea verbului de foc al lui N.Iorga><<Cine uită, nu merită!>>.

Dimpotrivă, cei care, prin această decizie, vor să oblige tinerele generații să își uite limba, cultura și istoria,cred că merită să își primească sancțiunea categorică! Vreau să spun că este cazul ca, prin comisiile sale de specialitate, Parlamentul României să îl cheme neîntârziat pe ministrul Adrian Curaj să dea socoteală pentru acest de neiertat act de profanare a tezaurului sacru al Istoriei și al Spiritualității noastre. Cât privește motivele și, mai cu seamă, consecințele unei asemenea hotărâri- culmea, a Ministerului Educației Naționale!- aici nu cred că mai putem aplica, încă o dată, nenorocita practică a ascunsului gunoiului sub preș, fără să ne asumăm prețul unei asemenea iresponsabile pasivități.

În ceea ce îl privește direct pe primul ministru, Dacian Cioloș, socotesc cum că acest revoltător eveniment a pus capac șirului, și așa intolerabil, de ziceri aberante ale tehnocraților săi! Ceea ce impune, cu maximă urgență, o amplă remaniere a echipei guvernamentale. Nu de alta dar, parafrazând o vorbă din bătrâni, putem spune, fără teama că greșim, că<<urciorul tehnocraților nu merge de multe ori la apă>>. Punct!

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri